Opt urși își fac „veacul” prin municipiul Brașov, arată un răspuns al reprezentanților Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt la solicitarea BizBrașov. Unul dintre aceștia a fost înpușcat în această săptămână, după ce fusese relocat în pădurile din zona Timișu de Sus, dar se întorsese în oraș în cartierul Noua. Urmează ca un al doilea urs să fie extras în această perioadă, după ce acesta s-a întors în oraș în uma relocării.
Potrivit documentului, din cei aproximativ 100 de urși care trăiesc în pădurile din jurul municipiului Brașov, opt pătrund în oraș foarte des – un exemplar în zona Noua, unul pe str. Calea Feldioarei, unul pe str. Cloșca, femelă cu doi pui la Pietrele lui Solomon, un exemplar în Schei respectiv un exemplar în Poiana Brașov.
„Măsurile luate de către echipa de intervenţie au fost aplicate conform O.U.G. 81/2021: semnalarea prezenţei ursului se face prin apel la 112, conducătorul echipei de intervenţie convoacă echipa formată din reprezentant UAT, Jandarmerie, medic veterinar şi gestionarul fondului cinegetic, aplicând metodele prevăzute în lege”, explică reprezentanții regiei.
De asemenea, extragerea prin împușcare se face dacă ursul a fost semnalat în intravilanul localităţii, are vârsta mai mare de un an, şi dacă siguranţa, securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol concret şi imediat. Decizia de împușcare o ia conducătorul echipei de intervenție – administratorul public Laszlo Barabas sau șeful Serviciului Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, Emil Pușcașu.
Surse din cadrul regiei au declarat pentru BizBrașov că în ultima vreme urșii și-au schimbat comportamentul și s-au prins că cuștile puse pentru a-i captura în vederea relocării sunt capcane și nu mai pătrund în ele.


Un comentariu
Îi așteptăm și pe ceilalți 8.
Urmată de rărirea din 100 la 10. Atunci se ajung la cifre normale și cetățenii plătitori de taxe umflate pot folosi pădurea. Si orașul. Fără a fi mutilați și uciși.