Compania aeriană Luxwing Airlines, cu sediul în Malta, pregătește lansarea primelor zboruri către o destinație din România, pe ruta Liubljana – Brașov.
Operatorul aerian a programat provizoriu zboruri între cele două orașe începând cu 23 iunie până la sfârșitul iernii viitoare, conform unei cereri preliminare de servicii. Lansarea ar putea fi însă amânată, întrucât serviciul nu a fost încă introdus în sistemele publice de vânzare, potrivit EX-YU Aviation News, anunță profit.ro.
În această fază, conform programului provizoriu, zborurile între Slovenia și România vor fi operate săptămânal, în fiecare marți, cu o aeronavă Dash 8 Q400 cu 78 de locuri. Zborul BN1500 este programat să plece din Ljubljana pe 23 iunie la ora 11:00 și să ajungă în Brașov la ora 13:45, ora locală. În prezent, nu există zboruri charter programate sau regulate între Ljubljana și destinații din România. Cele două țări au fost conectate direct ultima dată în 2019, când Adria Airways a operat servicii între Ljubljana și București.
Aeroportul Brașov a identificat anterior Ljubljana ca destinație-țintă, menționând că „discuții în curs” cu privire la lansarea zborurilor între cele două orașe. Operatorii turistici sloveni oferă pachete către Transilvania, deși acestea sunt în prezent limitate la tururi cu autocarul.
Fondată în 2012, Luxwing este o companie aeriană cu capital privat, axată, în principal, pe zboruri private și contractuale, dar operează și programe charter în numele operatorilor turistici, precum și zboruri cargo. De asemenea, compania vinde bilete pe o serie de rute prin intermediul site-ului său web. Flota sa include trei avioane turbopropulsoare Dash 8 Q400, alături de aeronave mai mici Cessna, Embraer și Beechcraft.

