Autoliv, cu fabrici și la Brașov, închide unitățile din Turcia și plătește 12 salarii compensatorii angajaților
Autoliv, lider mondial în producția sistemelor de siguranță auto, prezent și în România, a anunțat închiderea treptată a fabricilor sale din Turcia până în 2028. Aproximativ 2.200 de angajați vor fi afectați de decizie și vor primi compensații de până la 12 salarii brute.
Compania Autoliv, lider mondial în producția de sisteme de siguranță pentru automobile, a anunțat recent că va închide treptat fabricile pe care le deține în Turcia.
Unitățile companiei funcționează în districtul Gebze din provincia Kocaeli, în cadrul zonei industriale TAYSAD. Procesul de închidere va fi realizat etapizat și ar urma să fie finalizat până în 2028. Pentru acest plan, compania a anunțat că a alocat un fond de aproximativ 142 de milioane de dolari, scrie liberatatea.ro.
Decizia companiei va afecta direct aproximativ 2.200 de angajați. Potrivit informațiilor comunicate personalului, închiderea va avea loc gradual, iar pe măsură ce fiecare departament va fi închis, muncitorii își vor primi drepturile financiare. Pe lângă indemnizațiile legale pentru vechime și preaviz, angajații vor primi și compensații echivalente cu 12 salarii brute.

