Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat și efectuează în continuare cercetări în cadrul dosarului penal constituit, cu acesta în stare de reținere, după ce ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un autovehicul. Totul s-a petrecut în 15 mai, în jurul orei 17:15. Atunci, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție – Brașov au fost sesizați de către un bărbat de 56 de ani cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi încercat să sustragă bunuri din interiorul autovehicului personal, care se afla parcat, pe strada Zaharia Stancu, din municipiul Brașov. Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că o persoană ar fi pătruns în autovehiculul persoanei vătămate, profitând că acesta se afla neasigurat, în parcarea unei societăți comerciale, de pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov, cu intenția de a sustrage bunuri. Acțiunea bărbatului a fost surprinsă de către un membru de familie al persoanei vătămate, spun reprezentanții IPJ Brașov.
Bărbatul, de 51 de ani, din municipiul Arad, a fost condus la sediul unității de poliție, iar după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Brașov pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

