Primăria Brașov a semnat un contract în vederea prevenirii și combaterii atacurilor urșilor în municipiu. Contractul a fost semnat cu Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, care s-a ocupat și până acum de furnizarea acestor servicii. Valoarea totală a plăților pe care Primăria ar urma să le facă pădurarilor este de 50.900 de lei, fără TVA, iar contractul este valabil 7 luni, respectiv din iunie și până la final de an.
Potrivit anunțului de licitație, pădurarii vor primi 1.000 de lei/lună pentru serviciile de permanență la care se adaugă o serie de alte tarife, în funcție de serviciile prestate. De exemplu, gonirea unui urs va fi taxată de Regie cu 400 lei/exemplar, ca de altfel și operațiunile de relocare și tranchilizare a animalelor.
În cazul împușcării, taxa pădurarilor este de 500 de lei/exemplar, iar în cazul relocării, transportul este taxat cu 300 de lei/100 kilometri. Dacă vor lua pui în grijă, cel mult două zile, pădurarii vor primi 200 lei/exemplar, dar pot face acest lucru doar timp de două zile.
În schimb, în cazul urșilor uciși, pentru preparare blănii și a trofeului, cei de la Kronstadt vor mai percepe o taxă de 2.000 de lei/exemplar. „Activitățile privind „prepararea blănii şi a craniului” și „păstrare/ocrotire pui (maximum 2 zile) “ pot fi asigurate de regie prin subcontractarea acestora de către aceasta cu operatori specializați în aceste activități sau prin orice altă formă de contractare a acestor servicii din partea unor operatori specializați”, se mai precizează în contract. Contractul prevede posibilitatea prelungirii pentru perioada 01.01-30.04.2027 și suplimentării cu valoarea de 24.300 lei fără TVA

