Social-democrații nu văd în momentul de față altă variantă de prim-ministru în afara lui Sorin Grindeanu, susțin surse social-democrate, deși în urmă cu câteva săptămâni erau găsite și alternative.
Cel mai mare partid parlamentar arată o unitate fără fisuri pentru moment. Deși sunt și în acesta diferite grupări, în cazul raportării la guvernare, mesajul e liniar. Uneori, vocile puternice împing și idei mai puternice față de punctajul de comunicare. Iar una dintre acestea e cea clară: dacă PSD dă prim-ministrul în viitorul guvern, atunci acela e Sorin Grindeanu, notează cei de la Cotidianul.ro.
Iar Lia Olguța Vasilescu (LOV) a venit cu un mesaj tranșant: „Noi am spus deja că, dacă este ca PSD-ul să dea premierul României, acesta va fi liderul partidului, domnul Sorin Grindeanu. Nu este neapărat necesar să ajungem la voturile AUR. Nu e cazul să discutăm acum acest scenariu. Deocamdată sunt mai multe scenarii pe masă, dar eu vă spun că, dacă se va ajunge la situația în care există blocaj total și nu vrea nimeni să își asume guvernarea, PSD-ul poate să își asume, până la urmă, să genereze un guvern”, a precizat șefa AMR, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Surse social-democrate au explicat pentru Cotidianul faptul că LOV, dincolo de mesajul care dă impresia că-l strânge cu ușa pe Sorin Grindeanu să fie prim-ministru, verbalizează dorința partidului. Conform surselor citate, insistența vine mai ales de la nivelul primarilor și ai șefilor de CJ.
Între timp, însă, după moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan, PSD a ajuns pe locul trei în sondaje, fiind depășit de liberali.

