Municipiul Brașov își extinde rețeaua publică de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice. Până la data de 31 iulie, în oraș urmează să fie instalate încă 45 de stații, fiecare dintre acestea având capacitatea de a încărca simultan două autovehicule.
Investiția este realizată printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Licitație de peste 5 milioane de lei lansată de Primărie
Pentru achiziția, montarea și punerea în funcțiune a stațiilor, Primăria Municipiului Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată de 5.010.605 lei fără TVA. Ofertele pot fi depuse până în 19 iunie.
Potrivit caietului de sarcini, 11 dintre stații vor permite încărcare rapidă, iar alte 34 vor fi destinate încărcării normale.
Stații noi în toate zonele importante ale orașului
Noile puncte de încărcare vor fi amplasate în parcări publice, terminale RATBV și zone intens circulate din municipiu. Printre locațiile vizate se numără parcarea Primăriei Brașov, Sala Sporturilor, Livada Poștei, CATTIA, Valea Cetății, Bartolomeu, Stupini sau bulevardul Saturn.
Cele mai multe stații vor fi instalate în parcarea CATTIA, unde sunt prevăzute patru unități, dar și în zone precum Valea Cetății, bulevardul Saturn sau strada Minerva, unde vor exista câte trei stații.

