Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Secția 1 Poliție desfășoară cercetări în două dosare penale deschise pentru furt și furt calificat, după ce o femeie și un bărbat au fost surprinși sustrăgând produse din unități comerciale din municipiul Brașov.
Cele două incidente au avut loc în cursul zilei de 19 mai, la interval de câteva ore, iar suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore.
Femeie din Brașov, prinsă cu un articol vestimentar neplătit
Primul caz a fost semnalat în jurul orei 16:00, când polițiștii Secției 1 Brașov au fost sesizați că o femeie ar fi furat produse dintr-un magazin aflat într-un centru comercial din municipiu.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat o femeie de 30 de ani, din Brașov, bănuită că ar fi sustras un articol de îmbrăcăminte și ar fi trecut de casele de marcat fără să achite contravaloarea acestuia.
Tânăr din Tărlungeni, acuzat că a furat produse alimentare
În aceeași zi, în jurul orei 21:00, polițiștii au fost solicitați din nou, de această dată după ce agentul de pază al unei societăți comerciale de pe bulevardul 15 Noiembrie a surprins un bărbat trecând de casele de marcat fără să plătească produsele luate de pe rafturi.
Polițiștii deplasați la adresă au identificat un tânăr de 26 de ani, din comuna Tărlungeni, suspectat că ar fi sustras mai multe produse alimentare din magazin.
Suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore
Potrivit IPJ Brașov, prejudiciile au fost recuperate în ambele cazuri. După administrarea probatoriului, cele două persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.


2 comentarii
Ăștia nu-s d-ăia pentru care ong-urile sorosiste ,îmbrăcate în tricouri albe, făceau miting de susținere ? Ba da! Incredibil cum un oraș ca Brașovul în care în ’87 stegarii au iesit in drum pentru drepturile lor, sa fie azi dominat de neomarxistii progresisti! Ce repede uită omul!
Ai naibii cati propagandisti s-au gasit pe aici. Zici ca le e frica de concurenta.