Prima campanie europeană comună de monitorizare a insectelor polenizatoare sălbatice, desfășurată simultan în șapte țări, a fost lansată oficial pe 20 mai, odată cu debutul „Zilei Ambasadorilor Polenizatorilor”. Proiectul reunește 16 parteneri europeni și are ca obiectiv colectarea de date științifice esențiale pentru protejarea speciilor aflate în declin.
România este reprezentată în acest demers de Grădina Zoologică Brașov, una dintre instituțiile participante la proiectul european Zoo LIFE Pollinators. Campania se va desfășura până la sfârșitul lunii septembrie și urmărește realizarea unei imagini clare asupra stării actuale a habitatelor și populațiilor de polenizatori sălbatici.
Opt kilometri de transecte pentru monitorizarea insectelor
În toate grădinile zoologice și centrele participante au fost stabilite trasee liniare de monitorizare, cu lungimi cuprinse între 500 și 1.000 de metri. În total, opt kilometri de transecte vor fi parcurși periodic de specialiști pentru observarea și înregistrarea fluturilor, sirfidelor și albinelor sălbatice.
Din proiect fac parte instituții din România, Danemarca, Ungaria, Suedia, Spania, Croația și Italia. Coordonarea este asigurată de Zoom Torino Biopark, iar activitatea de monitorizare este condusă de Nordens Ark, Suedia.
„În toate aceste instituții, am ținut cont de coordonatele geografice și de diferitele condiții climatice asociate acestora pentru a colecta date comparabile”, a explicat Karin Amsten, coordonator de cercetare la Nordens Ark și liderul grupului de lucru dedicat monitorizării.
Monitorizarea se realizează pe baza protocolului comun Butterfly Monitoring Scheme, extins pentru cele trei mari grupuri de polenizatori sălbatici.
Activități educative și știință cetățenească la Zoo Brașov
La Brașov, „Ziua Ambasadorilor Polenizatorilor” a fost organizată în avans, pe 16 mai, pentru a permite participarea unui număr mai mare de vizitatori. Publicul a avut acces la ateliere interactive, jocuri educative și sesiuni de știință cetățenească dedicate insectelor polenizatoare.
Directorul Grădinii Zoologice Brașov, Alin Pînzaru, a subliniat că alegerea datei de 20 mai nu este întâmplătoare, aceasta coincizând cu Ziua Mondială a Albinelor.
„Publicul a avut ocazia să ia parte la activități educative, jocuri și ateliere interactive dedicate polenizatorilor, dar și la sesiuni de știință cetățenească, prin care a învățat să utilizeze aplicația iNaturalist, implicându-se astfel direct în monitorizarea speciilor de polenizatori existente”, a declarat acesta.
Date alarmante privind declinul polenizatorilor
Proiectul vine în contextul unor statistici îngrijorătoare privind scăderea populațiilor de insecte polenizatoare din Europa. Potrivit Agenției Europene de Mediu, 9% dintre speciile de albine sălbatice sunt amenințate cu dispariția, în timp ce 40% dintre speciile de sirfide se află într-o stare critică. De asemenea, 14% dintre speciile europene de fluturi sunt afectate.
Pe lângă monitorizarea insectelor, proiectul include și o componentă botanică. În fiecare zonă monitorizată au fost amenajate parcele georeferențiate în care specialiștii analizează lunar vegetația, gradul de acoperire a solului și nivelul de înflorire al plantelor.
„Acestea sunt elemente-cheie pentru înțelegerea disponibilității resurselor pentru polenizatori și, prin urmare, pentru protejarea supraviețuirii lor și sprijinirea redresării populațiilor”, a explicat Karin Amsten.
Urmează etapa de restaurare a habitatelor
Datele colectate în următoarele luni vor sta la baza intervențiilor programate pentru această toamnă. Proiectul va intra atunci într-o nouă etapă, care presupune însămânțări și plantări menite să refacă habitatele naturale și să sprijine revenirea populațiilor de polenizatori în diferite regiuni europene.
Inițiatorii proiectului spun că „Ziua Ambasadorilor Polenizatorilor” are și rolul de a aduce mai aproape de public munca din spatele proiectelor de conservare a biodiversității, transformând cercetarea și monitorizarea într-un demers participativ, accesibil comunităților locale.

