Performanță națională Colegiul Economic „Andrei Bârseanu” din Brașov pe podium la competiția Business Plan
În 19 mai, la Târgoviște, proiectul elevilor brasoveni, BIO SHROOMFEE SRL, a candidat alături de alte șapte firme de exercițiu pentru titlul final, în cadrul competiției naționale „Business Plan”. Elevii și-au prezentat viziunile antreprenoriale în fața unui juriu format din experți din mediul academic și de afaceri, reușind să obțină locul II în cadrul concursului.
Competiția Națională „Business Plan” este organizată printr-un parteneriat strategic între IMM România (CNIPMMR), organizație patronală reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri, cu peste 30 de ani de activitate, și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Concursul reprezintă un cadru educațional aplicat, dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale ale elevilor, oferindu-le acestora oportunitatea de a transpune în practică cunoștințele dobândite în cadrul firmei de exercițiu.
„Vedem că există creativitate și dorința de a construi proiecte sustenabile”
„Tinerii antreprenori reprezintă una dintre cele mai importante resurse pentru viitorul economic al României. Prin inițiative precum BIO SHROOMFEE vedem că există creativitate, curaj și dorința de a construi proiecte sustenabile chiar aici, acasă. Antreprenoriatul poate fi o soluție reală pentru ca tinerii să nu mai plece din țară, ci să aleagă să creeze valoare în comunitățile lor, să dezvolte afaceri locale și să contribuie la dezvoltarea unei economii moderne și responsabile”, a declarat Alina Paul, președinte IMM Brașov.
Bio Shroomfee este o firmă de exercițiu inovatoare specializată în cultivarea și comercializarea ciupercilor Pleurotus bio. Afacerea îmbină sustenabilitatea cu inovația: folosesc zatul de cafea reciclat ca substrat natural, oferind ciupercilor nutrienți esențiali şi transformând un deşeu cotidian într-o resursă valoroasă. Această metodă reduce risipa, protejează mediul şi promovează economia circulară, fiind un exemplu de practică ecologică responsabilă.
Finala națională a Competiției „Business Plan 2026” a reunit echipe de la opt colegii naționale din țară. În cadrul acestei competiții, elevii gestionează departamente, elaborează planuri de afaceri și simulează tranzacții reale prin platforma ROCT. Cei opt finaliști au ajuns în ultima etapă, după etape regionale în care s-au prezentat peste 35 de planuri de afaceri.

