Dosar penal, amendă de 5.000 de lei și peste 26 mc de lemn confiscați, după un control la un gater din Poiana Mărului.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești au efectuat verificări cu privire la transabilitatea materialului lemnos de către un agent economic din comuna Poiana Mărului, care desfășoară activități în domeniul exploatării, prelucrării sau comercializării materialului lemnos. În cadrul controlui efectuat marți, polițiștii au inventariat materialele lemnoase și au comparat stocurile existente cu cele evidențiate în aplicația SUMAL 2.0.
În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat faptul că societatea nu deținea cantitatea totală de 53,04 mc material lemnos, din diferite specii,care era în evidențelor legale ci deținea o cantitate de doar 31,18 mc material lemnos.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, în cuantum total de 5.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea cantității totale de 26,25 mc de material lemnos.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de depozitarea și circulația materialelor lemnoase, faptă prevăzută de Legea nr. 331/2024, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
„Poliție Brașov le reamintește tuturor operatorilor economici și transportatorilor de materiale lemnoase obligația respectării prevederilor legale, iar politiștii vor continua activitățile de verificare și control pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din acest domeniu”, anunță reprezentanții IPJ Brașov.

