„Întorsura Fest”, ediția a șasea: Cargo, The Motans, Mario Fresh şi Ţapinarii, capete de afiş
Cea de-a şasea ediţie a festivalului „Întorsura Fest”va avea loc în perioada 12-14 iunie la Întorsura Buzăului. Evenimentul se va desfăşura în zona campingului din localitate, iar pe lângă concerte live, în program mai sunt cuprinse o paradă moto şi diverse activităţi recreative. Accesul publicului va fi gratuit şi în acest an.
„În primii ani, festivalul nostru a făcut profit, adică a adus profit pentru Primărie. În ce sens? Am depus proiecte foarte multe care au susţinut mare parte din cheltuielile festivalului, iar ce am atras de la sponsori şi de la comercianţi, acei bani au fost ca un venit suplimentar în Primărie. Am avut ani în care nu am primit finanţare şi atunci am susţinut de la bugetul local aproape tot evenimentul. Anul ăsta am depus cereri de finanţare la SGG şi la Ministerul Culturii. Sperăm să primim ceva bani din partea lor şi (…) printr-o asociaţie parteneră vom depune o cerere de finanţare şi la Consiliul Judeţean (…) Din sponsorizările anilor anteriori avem deja în cont 150.000 lei pe care îi vom folosi acum, iar din taxele pentru comercianţi şi sponsorii actuali care vin lângă noi vom reuşi să facem pentru comunitate un festival cu intrare gratuită în continuare, pentru că deja comunităţile din jur, Barcani şi Vama Buzăului, percep taxă de intrare”, a precizat Raul Urdă, primarul orașului Întorsura Buzăului, potrivit Agerpres.

