Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la „Festivalul de Film de la Cannes” pentru lungmetrajul „Fjord”, inspirat după un caz real al unei familii stabilite la Brașov
Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.
Victoria de anul acesta îl plasează pe Mungiu într-un club select al marilor regizori care au reușit să câștige de două ori Palme d’Or, alături de nume legendare precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica sau Michael Haneke.
În filmul „Fjord”, cineastul român Cristian Mungiu îşi plasează povestea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian (Sebastian Stan şi Renate Reinsve) se stabileşte împreună cu cei cinci copii ai săi şi pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care îşi proclamă toleranţa şi respectul faţă de minorităţi.
Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violenţă domestică împotriva copiilor. Autorităţile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soţi, pun la îndoială educaţia lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube şi a smartphone-urilor, şi le critică credinţa religioasă. Tensiunea creşte până când se declanşează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre fraţi, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa. „Fjord” este un film despre dificultatea de a înţelege pe cineva care gândeşte altfel, o poveste despre polarizare, despre incapacitatea de a dialoga, despre lucrurile care îi despart pe oameni şi cele care încă îi mai ţin împreună.
„Fjord”, inspirat după un caz real al unei familii stabilite la Brașov
Cazul care a inspirat filmul „Fjord” a fost atenția publică la finele anului anului 2015 și începuturile lui 2016, când cei cei cinci copii ai familiei Marius şi Ruth Bodnariu, inclusiv un bebeluș, au fost preluaţi pe 16 noiembrie 2015 în custodia statului norvegian, de către Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, „Barnevernet”, după ce părinţii acestora au fost acuzaţi că le-ar fi aplicat pedepse fizice.
În acel moment, familia mixtă Bodnariu (Marius-român, Ruth-norvegiancă) locuia în Norvegia de peste zece ani, în satul Redal din comuna Naustdal. Marius Bodnariu lucra la primărie ca IT-ist şi era responsabil al comitetului de părinţi atât la şcoală, cât şi la grădiniţă. Mama copiilor era asistentă medicală de specialitate pediatrică la spitalul din oraşul Forde şi lucrase inclusiv în cadrul unui serviciu de asistenţă pentru copii care au fost luaţi în custodie de la familiile lor. Cei cinci copii au fost distribuiţi la familii maternale, în localităţi diferite şi părinţilor nu li s-a permis să-i vadă decât foarte rar. Bebeluşul a fost singurul pe care l-au putut vizita şi mamei i s-a permis ca, o dată la câteva zile să-l alăpteze. Soţii Bodnariu şi-au recuperat în 3 iunie 2016 toţi cei cinci copii, bebelușul după 4 luni, ceilalți după mai bine de 7 lun, iar acuzația de abuz s-a dovedit a fi una nefondată.
Familia a ales apoi să îşi vadă de viaţă discret, iar la scurt timp după întoarcerea copiilor, Marius şi Ruth Bodnariu au venit în România. În decembrie 2023, la 7 ani de la momentul care a zguduit lumea, Marius și Ruth Bodnariu și-au spus povestea într-o emisiune la televiziunea națională.

