Jandarmii brașoveni, despre incidentul cu ursul care a intrat într-un hotel din Poiana Brașov: „Apelul a fost singurul primit în acea zi de la acea locație”.
Jandarmii brașoveni au făcut precizări oficiale, în urma apariției în spațiul public a informațiilor potrivit cărora un urs a pătruns într-un hotel din Poiana Brașov.(Detalii, AICI)
„In data de 23 mai, la ora 00:52, în Dispeceratul unității s-a primit un apel prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de la un bărbat, angajat al unui hotel din Stațiunea Poiana Brașov, prin care apelantul i-a comunicat operatorului 112 că in incinta hotelul a fost semnalată, anterior inițierii apelului, prezentă unui urs. Cum la momentul inițierii apelului în unitatea de cazare nu se mai afla animalul sălbatic, jandarmul care a gestionat apelul i-a recomandat bărbatului să apeleze 112 ori de câte ori observă prezența vreunui animal sălbatic pentru a chema la fața locului institutiile abilitate să intervină.
Menționăm că înainte efectuării apelului prin 112, la respectiva unitate de cazare se deplasase un echipaj mixt, format dintr-un jandarm si un polițist, animalul nefiind observat de echipaj. Totodată precizam faptul că apelul menționat mai sus a fost singurul primit în acea zi de la acea locație. Pe parcursul patrulării, echipajul mixt a supravegheat, atât zona unde au fost chemați să intervină, dar și alte zone din stațiune unde este cunoscut faptul că-și fac apariția animalele sălbatice”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov.

