Spectacol pentru copii, în weekend, la Opera Brașov
Duminică, 31 mai 2026, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii sunt așteptați, împreună cu părinții și bunicii, la spectacolul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, pe muzică de Marius Țeicu și scenariul de Silvia Kerim. O poveste minunată, pusă în scenă, care le transmite celor mici să nu uite să-și realizeze visurile copilăriei când vor fi mari, iar celor mari să mai creadă că binele poate învinge răul așa cum o făceau atunci când erau copii!
În distribuție: Barza Berta – Mariana Tomescu, Broasca Bibi – Andromeda Nemeș, Împăratul – Patrick Anton (debut), Împărăteasa – Simona Manole, Zâna cea bună – Asineta Răducan, Zâna cea rea – Cristina Roșu, Prințesa – Anca Panait, Prințul – Bogdan Mirică, Doica – Sonia Hazarian, Majordomul Bob – Cristian Dicu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică poartă semnătura lui Attila Török. Scenografia: Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent mișcare scenică: Alexandra Scriminț. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Spectacolul durează o oră și 15 minute și nu are pauză.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile.

