Ordinul privind constituirea unui partaneriat între CFR SA, Consiliul Județean Brașov și CFR SA în vederea implementării proiectului trenului metropolitan la Brașov a fost semnat de către ministrul Transporturilor Radu Miruță, după ce în luna aprilie fusese supus consultării publice.
După cum a declarat pentru BizBrașov George Cornea, directorul Asociației de Transport Brașov care se ocupă de implementarea proiectului, acum, urmează semnarea efectivă a parteneriatului între aceste entități, precum și un acord în ceea ce privește lucrările ce urmează să fie derulate. Acesta implică și adoptarea unor hotărâri ale consiliilor locale din localitățile partenere.
Toate acestea trebuie finalizate până la data de 30 iunie, când este termenul de depunere a proiectului în vederea accesării unei finanțări europene.
Investiția este estimată la 1,27 miliarde de lei fără TVA și se dorește atragerea a 238 de milioane de euro fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial Transport, termenul de implementare al proiectului urmând să fie de 36 de luni.
Coloana vertebrală a sistemului de transport public metropolitan
Proiectul, dezvoltat de Consiliul Judeţean, Primăria Braşov, Asociaţia de Transport Metropolitan şi CFR, vizează operaţionalizarea a trei trasee feroviare dedicate transportului de navetă: TM1: Halta Stupini – Gara Braşov, cu opriri în cartierele Bartolomeu şi Tractorul; TM2: Codlea – Sfântu Gheorghe, cu opriri în Ghimbav (parc industrial), Aeroport, şi comuna Prejmer, şi TM3: Zărneşti – Dârste, cu opriri în toate gările şi noi puncte de staţionare.
Prin proiect se urmăreşte reabilitarea staţiilor CFR existente şi amenajarea unor noi puncte de oprire, precum şi achiziţia de material rulant modern şi eficient.
Proiectul include și amenajarea unor drumuri spre noile stații de tren sau parcări care să le deservească.
„Trenul metropolitan este gândit în așa fel încât să devină coloana vertebrală a sistemului de transport public metropolitan. Conectând principalele zone de interes din zona metropolitană a Brașovului, până inclusiv la Sfântu Gheorghe, acest serviciu va asigura condiții optime pentru navetă: confort, predictibilitate, evitând congestia, și timpi de călătorie mult mai scurți”, a explicat într-un interviu acordat revistei de business Forward Brașov George Cornea, directorul Asociației Metropolitane de Transport Brașov.
Citește și:

