Luni după-amiază, un cetățean extrem de relaxat la minte a decis să ofere puțină adrenalină autorităților. Printr-un apel la 112, acesta a anunțat că stadionul Cluj Arena ar urma să fie aruncat în aer.
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj au tratat situația cu maximă seriozitate, spre deosebire de autorul apelului, și au început imediat verificările specifice. Cu ajutorul structurilor de specialitate, „teroristul” a fost localizat nu într-un buncăr secret, nu într-o rețea internațională, ci într-un tren care traversa județul Brașov, în comuna Măieruș.
Autorul „operațiunii” s-a dovedit a fi un bărbat de 31 de ani din județul Hunedoara, iar în Gara Brașov a fost interceptat și condus la sediul Poliției pentru o discuție cât de cât „amicală”.

