Primăria Sânpetru a fost verificată la începutul acestui an de Curtea de Conturi a României, iar auditorii au descoperit mai multe nereguli privind plata unor drepturi salariale pentru angajați implicați în proiecte cu finanțare europeană și prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit raportului de control, citat de Bună Ziua Brașov, în perioada ianuarie – septembrie 2025, patru angajați ai primăriei, membri în echipele de implementare a proiectelor, au primit necuvenit suma totală de 97.800 de lei.
Auditorii susțin că majorările salariale au fost calculate eronat, fără respectarea prevederilor legale privind cumularea orelor lucrate în toate proiectele derulate de instituție. În acest mod, indemnizațiile au depășit nivelul maxim permis, respectiv indemnizația lunară a funcției de viceprimar.
Conform Curții de Conturi, pentru fiecare proiect erau întocmite lunar pontaje și rapoarte individuale de activitate, avizate și aprobate la nivelul instituției, însă procentele de majorare salarială au fost stabilite în funcție de eligibilitatea cheltuielilor la rambursare și nu prin raportarea la numărul total de ore lucrate în toate proiectele.
Raportul Curții de Conturi califică aceste sume drept „plăți fără bază legală” și recomandă măsuri pentru recuperarea prejudiciului.

