SepsiRUN a adunat deja peste 800 de participanți. Înscrierile pentru competiția din Sfântu Gheorghe rămân deschise pentru încă câteva zile
Competiția de alergare SepsiRUN are loc în Sfântu Gheorghe și împrejurimi, în weekendul 12–13 iunie 2026, iar numărul participanților înregistrați până în prezent se ridică la 800. Cei care vor să participe la cusră, trebuie să știe că mai au timp până pe 5 iunie să se înscrie.
Organizatorii caută și voluntari pentru eveniment. Aceștia pot fi implicați la punctele de hidratare, la start sau pe traseu. Înscrierile pentru voluntariat sunt deschise AICI.
Probele competiționale
Vineri, 12 iunie
Ziua de vineri este dedicată bucuriei mișcării, experiențelor și curselor inedite.
- Kids Run – pentru grupa de vârstă 3–13 ani
- Nordic Walking – mișcare și stil de viață conștient pentru toate vârstele
- Gen Z Run – dedicat tinerilor și elevilor cu vârste între 14-23 ani
- Vertical Night Run – alergare nocturnă pe teren, cu lanternă frontală, pe secțiuni abrupte pe dealul Pacé
Sâmbătă, 13 iunie
Ziua de sâmbătă este dedicată curselor clasice, unde performanța, atmosfera competițională și provocările personale sunt în prim-plan.
- 5K City – probă scurtă urbană
- Half Marathon City – semimaraton individual pe străzile din Sfântu Gheorghe
- Half Marathon City Relay (10,5+10,5 km) – semimaraton în ștafetă de doi
- 10K Cross – traseu rapid de teren, predominant în coborâre, care poate fi parcurs și sub formă de Nordic Walking
- 23K Trail – concurs de alergare montană din centrul orașului spre Șugaș Băi și înapoi, cu o diferență de nivel pozitivă de 720 metri.
Organizatorii sunt încrezători că SepsiRUN 2026 își va consolida locul printre evenimentele sportive definitorii ale regiunii și va atrage anul acesta și mai mulți participanți la Sfântu Gheorghe.
Înscrierile pentru cursele de alergare sunt deschise până pe 5 iunie pe sepsirun.ro.

