Beat și fără permis de conducere, a produs un accident pe DN1 și a plecat de la fața locului. S-a liniștit pentru 24 de ore în Arest.
Marți, aproape de miezul nopții, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DN 1, între localitățile Beclean și Dridif, a fost vătămată corporal o persoană, după ce vehiculul în care se afla a fost implicat într-un accident. Din verificările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat faptul că un autoturism care circula pe DN 1 din direcția Brașov către Sibiu, condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Făgăraș, a fost acroșat de către autoturismul care circula în spatele său. După producerea impactului, conducătorul autototurismului care a provocat accidentul a părăsit locul evenimentului, însă a fost identificat în scurt timp ca fiind un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Făgăraș, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere.
De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei din sânge
„Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit un dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătamare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, iar în baza materialului probator administrat a fost dispusă măsura reșinerii pentru o perioada de 24 de ore a bărbatului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

