O nouă regulă în Bulgaria cu privire la stingătorul auto obligatoriu. Ce model va trebui să ai în mașină.
Ministerul de Interne din Bulgaria pregătește noi reglementări care vor înăspri cerințele privind stingătoarele de incendiu din vehicule și vor introduce verificări suplimentare în timpul inspecțiilor tehnice anuale sau în cele din trafic.
Conform modificărilor propuse, mașinile și vehiculele comerciale ușoare de până la 3,5 tone vor fi obligate să fie dotate cu cel puțin un stingător cu pulbere care conține minimum 1 kilogram de agent de stingere.
Vehiculele mai grele, microbuzele și remorcile se vor confrunta cu standarde și mai stricte, în funcție de dimensiunea și capacitatea lor.
Pe de altă parte, o nouă regulă prevede ca toate stingătoarele auto obligatorii să dispună de un autocolant de certificare valabil la controlul ITP sau al poliției în trafic.
Proiectul de regulament, publicat de Ministerul de Interne al Bulgariei pentru consultare publică, urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie anul viitor.
Ca și în România, legislația bulgară actuală impune ca vehiculele să fie dotate obligatoriu cu un triunghi de avertizare, o trusă de prim ajutor, o vestă reflectorizantă, o roată de rezervă și un stingător de incendiu.

