VIDEO România închide Consulatul Rusiei la Constanța și expulzează consulul. Președintele Nicușor Dan, despre incidentul de la Galați: „Întreaga reponsabilitatea aparține Rusiei”
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat vineri, 29 mai, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din municipiul Galați, rănind un copil de 14 ani și pe mama lui, în vârstă de 53 de ani.
După încheierea ședinței, președintele a declarat că „întreaga responsabilitate aparține Rusiei”. Principalele declarații ale președintelui:
- Am avut noaptea trecută un incident grav în care doi cetățeni români au fost răniți și întreaga responsabilitate revine Rusiei.
- Consulul Rusiei de la Constanța a fost declarat persona non-grata și întregul consulatul va fi închis.
- Vreau să remarc iresponsabilitatea unor lideri români care încearcă să scuză Rusia. Cetățenii pot vedea cine este pro-occidental și cine mimează.
- Am avut o dronă rusă Geran 2 care a plecat din Rusia, parte dintr-un roi din care doar una a ajuns pe teritoriul României.
- Vreau să mulțumesc pentru solidaritate partenerilor din UE, din NATO. Asta dovedește că există o solidaritate și unitate euroatlantică.
- În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente în cadrul SAFE avem o componentă importantă care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele stea și inrările le avem într-un an sau doi.



Un comentariu
Vorbe goale ! DOBORITI DRONELE !
Cite sute de ^angajati^ are ambasada rusiei la bucuresti ???
De ce nu-i trimiteti acasa ?