La 50 de ani la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci este decorată astăzi cu „Steaua României” de preşedintele Nicuşor Dan.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat sâmbătă decretul de decorare a Nadiei Comâneci cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976.
Gimnasta română Nadia Comăneci a obţinut atunci prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale.
„Astfel, în semn de înaltă recunoștință, prețuire și mândrie pentru dăruirea și profesionalismul de excepție cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al țării noastre, redefinind pentru totdeauna limitele excelenței umane și înscriindu-și numele în patrimoniul sportiv și identitar al României, Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce doamnei Nadia Comăneci.
De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru excelența și profesionalismul cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al țării noastre, pentru dăruirea dovedită în procesul de formare a tinerelor generații de campioni, precum și pentru influența exercitată asupra evoluției sportului la nivel mondial, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I Clubului Sportiv Municipal Onești”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit-o la Palatul Victoria, miercuri 27 mai, pe Nadia Comăneci pentru a-i mulțumi pentru contribuția adusă gimnasticii mondiale.

