Două elicoptere SMURD au fost implicate ieri în salvarea unor turiști din masivul Piatra Craiului. Un medic nu a mai putut fi ridicat la aparatul de zbor, din cauza vântului.
Ieri, salvamontiștii din Zărnești au fost solicitați de o persoană care, în urma unei alunecări în zona „La Grote”de pe traseul „La Lanțuri”, a suferit un traumatism la membrul inferior drept, nemaiputându-se deplasa. Imediat după primirea apelului, salvatorii au contactat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, solicitând intervenția unui echipaj aeromedical. Misiunea s-a încheiat cu succes, pacientul fiind evacuat de către echipajul aeromedical al Punctului de Operare Aeromedicală (POA) Mureș.
La mai puțin de 20 de minute de la finalizarea acestui caz, cei de la Salvamont Zărnești au fost solicitați din nou prin 112. De această dată, intervenția a avut loc în zona Padinile Frumoase, unde o turistă a fost lovită la nivel cranian de o piatră desprinsă de pe versant.

Având în vedere gravitatea leziunilor și caracterul urgent al situației, a fost solicitat din nou elicopterul SMURD 337 al POA Mureș. Intervenția a necesitat o mobilizare rapidă și un efort susținut din partea tuturor structurilor implicate, misiunea fiind gestionată cu profesionalism și eficiență.
„Totuși, uneori condițiile meteorologice își spun cuvântul, iar desfășurarea unei misiuni de salvare devine o provocare suplimentară chiar și pentru cele mai bine pregătite echipaje. Tentativa de extracție aeriană a victimei împreună cu medicul de pe elicopter a fost îngreunată de intensificarea vântului, fiind necesară adoptarea unor măsuri operative imediate pentru siguranța tuturor celor implicați.
O nouă încercare de recuperare aeriană, realizată cu sprijinul echipajului POA Brașov, nu a putut fi finalizată din aceleași motive, vântul puternic și condițiile meteo nefavorabile nepermițând desfășurarea operațiunii în deplină siguranță. În aceste condiții, a fost luată decizia continuării misiunii pe cale terestră, pentru recuperarea atât a victimei, cât și a medicului rămas în teren în urma tentativei de extracție”, au transmis salvatorii din Zărnești.

A fost o zi extrem de solicitantă pentru salvamontiști, cu intervenții complexe, decizii luate sub presiunea timpului și condiții dificile în teren.
„Considerăm că adevărații eroi ai acestor misiuni sunt echipajele aeromedicale din Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I., care, în ciuda dificultăților întâmpinate, au demonstrat profesionalism, curaj și determinare, făcând tot posibilul pentru a ajunge acolo unde era nevoie de ajutor.
În mod deosebit, adresăm întreaga noastră apreciere echipajului aeromedical al POA Mureș, care a rămas implicat până la final în gestionarea intervenției, precum și echipajului POA Brașov, care a răspuns prompt solicitării de sprijin.
Serviciul Public Local Salvamont Zărnești rămâne, ca de fiecare dată, pregătit și activ în sprijinul turiștilor și al comunității montane din Masivul Parcul National Piatra Craiului și din zonele învecinate”, au mai comunicat salvatorii din Zărnești.


