Ziua Copilului a venit cu un cadou mai puțin fericit pentru adulți: Rompetrol a scumpit astăzi cu 35 de bani motorina, prețul carburanților din stațiile grupului kazah ajungând la nivelul celor din benzinăriile OMV.
Cu numai o lună și jumătate în urmă, motorina era mai scumpă cu peste un leu pe litru decât benzina.
În urma scumpirii de astăzi din stațiile Rompetrol, motorina standard a crescut la 9,59 de lei/l, cu numai 9 bani sub benzina standard (9,68 de lei/l (la fel ca în stațiile OMV și MOL), după ce cu numai o zi în urmă era cu 44 de bani mai ieftină.
Înaintea scumpirii motorinei de luni, 1 iunie, în cele 10 zile precedente, Rompetrol scumpise benzina cu 50 de bani/l (pe 19 mai costa 9,18 bani/l) și ieftinise motorina cu 35 de bani/l (pe 19 mai costa 9,59 lei/l), potrivit datelor Profit.ro. Astfel, prețul motorinei a revenit la nivelul de pe 19 mai și în stațiile grupului kazah.
Și Petrom și Lukoil vând benzina standar cu 9 bani mai scump decât motorina standard , Socar comercializează benzina la 10 bani peste cotația motorinei, iar MOL, la 14 bani.

