Un accident grav de circulație a avut loc în această dimineață pe DN1, în zona dealurilor din Perșani.
La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției, SMURD și Ambulanța Brașov.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea intervin în acest moment la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 1, în zona localității Perșani, din județul Brașov.
În accident au fost implicate două autovehicule, o autoutilitară și un autoturism care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în curbă și ar fi pătruns pe sensul opus, acroșând vehiculul care circula din sensul opus.
În urma coliziunii, patru persoane, ocupante ale autoutilitarei, beneficiază de sprijin medical de specialitate.
Activitățile de cercetare se află în curs de desfășurare, urmând a se stabili modul în care s-a produs accidentul și a se dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.
În zonă, traficul rutier se desfășoară cu restricții, în mod alternativ, pe o singură bandă.
Recomandăm, în continuare, conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză și să o adapteze permanent la condițiile meteo-rutiere”, au transmis reprezentanți OPJ după publicarea de Biz Brașov a informațiilor inițiale.


