Uniunea Europeană, pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
Anunț important venit de la Bruxelles: Uniunea Europeană a deschis calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Până în prezent, aceste discuții au fost blocate de un veto exprimat de Ungaria.
Acum, reprezentanții celor 27 de state membre UE și-au dat acordul preliminar pentru deschiderea oficială a unui prim set de capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova.
Potrivit unui oficial al președinției cipriote a Consiliului UE, a fost marcată „o etapă importantă pe calea lor de integrare europeană”.
Ucraina, aflată în plin război cu Federația Rusă, dorește să adere la Uniunea Europeană cât mai repede posibil, dar fostul premier maghiar Orban Viktor s-a opus continuării discuțiilor. Deși nu era vizată de acest veto, Republica Moldova a fost cuplată cu Ucraina, astfel că, de facto, s-au sistat și negocierile cu autoritățile de la Chișinău.
Condusă acum de pro-europeanul Peter Magyar, Ungaria a indicat că își ridică vetoul, deschizând calea pentru reluarea oficială a negocierilor. Aceasta ar putea începe săptămâna viitoare, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a celor 27 la Luxemburg. Tările membre UE 27 vor decide deschiderea unui prim grup de capitole de negocieri, un „cluster” în limbajul de la Bruxelles. Există șase în total, care acoperă toate subiectele ce trebuie finalizate pentru ca o țară să se poată integra fără probleme în Uniunea Europeană.
Ambasadorii celor 27 state mai trebuie, până atunci, să pună la punct câteva detalii tehnice înainte ca drumul să fie complet liber, au subliniat diplomații.
Cu toate acestea, drumul până la aderare rămâne plin de obstacole pentru Ucraina și Republica Moldova. La sfârșitul lunii aprilie, liderii UE au temperat entuziasmul pentru o aderare rapidă a celor două state.
„Este clar pentru toată lumea că o aderare imediată a Ucrainei la UE nu este, desigur, posibilă”, a rezumat cancelarul german Friedrich Merz.

