Fostul preot Pomohaci ar fi oferit o mașină și vacanțe de lux unuia dintre „prietenii” lui. Răspopitul transformat în cântăreț a fost arestat pentru 30 de zile.
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate de Judecătoria Târgu Mureș. Procurorii îl cercetează pentru infracțiuni grave, iar în cadrul anchetei au apărut informații potrivit cărora unele dintre persoanele vizate în dosar ar fi primit bani, bunuri și alte beneficii materiale.
Pomohaci, în vârstă de 57 de ani, a fost plasat ieri în arest preventiv pentru 30 de zile după aproximativ trei ore de audieri în fața magistraților Judecătoriei Târgu Mureș. Fostul preot este cercetat pentru viol asupra unui minor și agresiune sexuală, acuzații pe care anchetatorii le investighează în cadrul unui dosar penal aflat în desfășurare.
Anchetatorii susțin că fostul preot ar fi oferit bani și alte beneficii
Potrivit informațiilor din anchetă, procurorii suspectează că Pomohaci ar fi profitat de vulnerabilitatea unor băieți minori, cărora le-ar fi oferit diverse avantaje materiale. Surse apropiate investigației susțin că una dintre presupusele victime ar fi beneficiat inclusiv de o mașină și de vacanțe plătite. Anchetatorii verifică dacă aceste beneficii au fost oferite în schimbul unor relații de natură sexuală, aspecte care urmează să fie stabilite pe parcursul cercetărilor.
Un bărbat în vârstă de 36 de ani care afirmă că a lucrat până anul trecut pentru Pomohaci în localitatea Moșuni, a declarat că a fost audiat de polițiști în legătură cu modul în care fostul preot s-ar fi comportat cu tinerii și minorii aflați în preajma sa. Acesta susține că Pomohaci ar fi avut gesturi și comportamente nepotrivite atât față de persoane majore, cât și față de minori care activau în cadrul asociației coordonate de el.
„Sunt mulți copii, este un băiat dar nu stiu dacă o să aibă curaj să iasă public, că părintele l-a ajutat mult, i-a dat mașină, l-a dus prin America, Dubai și băiatul a acceptat. El o să fie chemat la politie ca să recunoască”, a spus unul dintre martori, potrivit Știrile Pro TV.
2 milioane de euro cash în diverse valute, găsite în cele 2 apartamente ale răspopitului
În cadrul perchezițiilor efectuate de anchetatori în două apartamente care i-ar aparține lui Cristian Pomohaci, situate în centrul municipiului Târgu Mureș, au fost descoperite importante sume de bani în mai multe valute. Valoarea totală a acestora este estimată la aproximativ două milioane de euro.
Nu este prima dată când numele lui Pomohaci apare într-o anchetă penală. În 2017, acesta a fost cercetat într-un dosar privind un act sexual cu un minor, însă cauza a fost clasată. În urma scandalului de atunci, Pomohaci a fost exclus din rândul preoților.
Ancheta în speța actuală continuă, iar procurorii încearcă să stabilească întreaga amploare a faptelor investigate.

