Reprezentanții Poliției Locale Brașov, împreună cu echipe ale DGASPC au desfășurat ieri o amplă acțiune în municipiu pentru identificarea și protejarea minorilor exploatați prin cerșetorie. Verificările au avut loc pe parcursul întregii zile, între orele 11:00 și 19:00, și au vizat mai multe cartiere și zone intens circulate din oraș.
Controalele s-au desfășurat în Bartolomeu, Tractorul, Centrul Istoric, Centrul Civic, Răcădău și Astra, precum și în apropierea supermarketurilor și centrelor comerciale din Brașov.

Potrivit consilierului local Adrian Codreanu, care a participat la aceste acțiuni, în urma verificărilor au fost identificați numeroși minori care apelau la mila cetățenilor, mulți dintre ei fiind trimiși sau coordonați de părinți ori aparținători.
Autoritățile atrag atenția că, în multe cazuri, copiii implicați în astfel de activități fac parte din grupuri organizate care folosesc diferite metode pentru a distrage atenția oamenilor. Unii dintre minori oferă flori spre vânzare sau cer bani, în timp ce alte persoane profită de neatenția victimelor pentru a sustrage bunuri sau bani.

„Au existat numeroase sesizări din partea cetățenilor privind furturi din genți lăsate nesupravegheate, de pe mesele teraselor sau din alte locuri publice. Din păcate, în spatele unor situații care stârnesc compasiune se află adesea adevărate forme de exploatare a minorilor și activități organizate care urmăresc obținerea de foloase materiale”, a transmis Adrian Codreanu.

Reprezentanții autorităților fac apel la cetățeni să manifeste prudență și vigilență în contactul cu astfel de grupuri și subliniază că siguranța comunității și protejarea copiilor împotriva exploatării reprezintă o responsabilitate comună.
În paralel cu această acțiune, polițiștii locali au efectuat și controale ample privind staționarea neregulamentară a unor mașini, precum și ocuparea abuzivă a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități. Mai mulți șoferi care nu aveau dreptul să utilizeze aceste locuri au fost sancționați contravențional.
În unele cazuri, pe lângă amendă, autoritățile au dispus și ridicarea autoturismelor parcate ilegal. Astfel, conducătorii auto care au ignorat drepturile persoanelor cu dizabilități vor trebui să suporte și costurile aferente ridicării mașinii, taxă care ajunge la aproximativ 1.000 de lei.
Potrivit datelor Poliției Locale, urmare a acțiunilor ce au avut loc în acest weekend, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36.400 lei pentru apelare la mila publicului și pentru ocuparea fără drept a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, fiind totodată ridicate și 6 vehicule parcate ilegal pe aceste locuri.





3 comentarii
Cerem autorităților brașovene să ia măsuri drastice pentru deztiganizarea municipiului nostru. Altfel vom ajunge ca mizeria numită Săcele!
Dar de ce blurați identitatea nesimțiților și numerele mașinilor? Lasă să vadă o țară întreagă cine sunt mistreții ăștia cu lipsa celor 7 ani de acasă! De astfel de lepre cancerigene trebuie să ne ferim!
Nu ai ce să le ceri unor bășnoși sparți Laura.