Cât vor câștiga (oficial) preoții din România, începând de la 1 ianuarie 2027. Noua lege a salarizării lasă o foarte mică diferență între un debutant și un preot cu experiență.
Proiectul noii legi a salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice introduce un sistem de calcul bazat pe coeficienți, înmulțiți cu o valoare de referință. Pentru anul 2027, valoarea de referință prevăzută în proiect este de 4.100 de lei, iar legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Salariile sunt stabilite în valoare brută și sunt supuse impozitării.
Noua lege a salarizării este unul dintre jaloanele asumate de România prin PNRR. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat proiectul ca parte a reformei sistemului de salarizare bugetară, cu termen asumat până la 31 august 2026, în contextul în care de această reformă este legată o sumă de aproximativ 770 de milioane de euro din fonduri europene
Salarii preoți în noua lege a salarizării
În cazul preoților, grila analizată este cea pentru gradația 0. Coeficienții sunt cuprinși între 1,42, pentru un preot debutant cu studii medii, și 1,60, pentru un preot gradul I cu studii superioare. Pentru gradațiile 1-5, salariile de bază se vor determina prin majorarea sumelor aferente gradației 0, potrivit regulilor de vechime prevăzute de proiect. Publicația Cotidianul a realizat aceste calcule.
Cel mai mic salariu brut ar urma să fie încasat de un preot debutant cu studii medii: 5.822 de lei. Un preot definitiv cu studii medii ar ajunge la 5.986 de lei brut, iar un preot gradul I cu studii medii ar avea 6.068 de lei brut. Aceeași sumă, 6.068 de lei brut, este prevăzută și pentru un preot debutant cu studii superioare.
Pentru preoții cu studii superioare, grila urcă treptat: 6.314 lei brut pentru un preot definitiv, 6.396 lei brut pentru un preot gradul II și 6.560 de lei brut pentru un preot gradul I. Calculul rezultă din înmulțirea coeficientului de salarizare cu valoarea de referință de 4.100 de lei.
Cât vor câștiga preoții după noua lege
- Preot debutant M 1,42 5.822 lei
- Preot definitiv M 1,46 5.986 lei
- Preot gradul I M 1,48 6.068 lei
- Preot debutant S 1,48 6.068 lei
- Preot definitiv S 1,54 6.314 lei
- Preot gradul II S 1,56 6.396 lei
- Preot gradul I S 1,60 6.560 lei
Proiectul prevede că salariile de bază se stabilesc prin înmulțirea coeficienților din anexele legii cu valoarea de referință, cu rotunjire în favoarea salariatului. În noua arhitectură a salarizării bugetare, coeficienții din întregul sistem sunt cuprinși între 1 și 8, iar structura generală include 12 grade salariale.
Grila pentru preoți rămâne una dintre cele mai compacte din sistemul public, diferența dintre limita minimă și cea maximă fiind de 738 de lei brut la gradația 0. Diferențierea se face în principal între studii medii și studii superioare, precum și între statutul de debutant, definitiv, gradul II și gradul I.


Un comentariu
Obscurantism oficial ! Categoria care NU CONTRIBUIE ABSOLUT DELOC la modernizarea tarii ! Ba mai mult NU FACE DECIT SA SPELE CREIERE !