Cele două tabere din PNL: Deputatul Sebastian Rusu îl susține pe Veștea. Primarul Capitalei, Ciucu, vorbește despre „trădare”
Desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de prim-ministru scoate din nou tensiunile din PNL la suprafață, după ce și președintele PNL, Ilie Bolojan, a spus că nominalizarea s-a făcut fără consultarea partidului.
Sebastian Rusu, președinte al PNL Municipiul Brașov și deputat, își afirmă public sprijinul pentru Adrian Veștea. „Consider că este datoria mea să susțin un brașovean care a parcurs toate etapele administrației publice locale și care a demonstrat, prin fapte, că știe să înregistreze performanțe”, scrie deputatul.
„Fac parte din echipa liberală a Brașovului. În campania pentru alegerile parlamentare am fost alături de cetățeni și am avut sprijinul lui Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, un lider care a muncit ani la rând pentru dezvoltarea Brașovului. Adrian Veștea are un parcurs complet în administrația publică, de la consilier local și primar al Râșnovului, la președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării. Brașovenii au văzut ce poate face atunci când își asumă un proiect. Aeroportul Internațional Brașov este cel mai bun exemplu. Este o realizare concretă de care beneficiază astăzi întreaga regiune. Cred că Brașovul merită să dea României un prim-ministru care înțelege administrația de la firul ierbii, care știe să lucreze cu autoritățile și instituțiile statului, să gestioneze bugete și să construiască majorități în jurul unor obiective importante pentru România.
Adrian Veștea reprezintă garanția direcției pro-occidentale a țării, finalizarea proiectelor din PNRR, aderarea la OCDE, operaționalizarea programului SAFE pentru securitate și dialog cu toate formațiunile democratice pro-occidentale. Îl susțin cu toată convingerea pentru că îi cunosc caracterul, seriozitatea și capacitatea de a obține rezultate. Iar eu cred că România are nevoie, mai mult ca oricând, de lideri care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe”, a scris Sebastian Rusu, pe pagina de facebook.
În schimb, Ciprian Ciucu, primarul PNL al Capitalei, acuză „Complot. Trădare. Ingerință”. El a precizat că PNL nu a fost consultat pentru această desemnare, „nici măcar întrebată”.
„Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui.
Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Dl. Veștea fiind printre ei. Unul dintre obiective este ruperea PNL. Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test. România are nevoie de partide serioase, mature, care să nu se lase călcate în picioare.
Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”, a scris Ciprian Ciucu.


Un comentariu
Acum realizez ca Vestea a facut aeroportul ca sa…zboare! Doresc din suflet ca la manșă să fie Grindeanu și pasageri toată secta psd-istă!!