Primarul Brașovului, George Scripcaru, a reacționat la aflarea veștii că Adrian Veștea, prim-vicepreședintele PNL și liderul din umbră al filialei județene a liberalilor, a fost desemnat premier de către președintele Nicușor Dan. Scripcaru mizează pe sprijinul acestuia pentru a continua proiectele de investiții „pe care comunitatea noastră și le dorește și de care avem mare nevoie.
Declarația lui Scripcaru:
„Colegul meu, Adrian Veștea, a fost desemnat premier. Pentru mine, ca primar al Brașovului, este o veste bună. Cred că, având premierul ca aliat, ne va ajuta să continuăm proiectele de investiții pe care comunitatea noastră și le dorește și de care avem mare nevoie. Ca om de administrație și ca cetățean, sper să punem punct acestei crize politice, care nu aduce țării nimic bun”


Un comentariu
Psd cu sigla pnl !