Membru PNL: Veștea nu poate fi premier desemnat din partea PNL fără votul Consiliului Național al PNL
Mihai Voicu, unul dintre cei mai vechi membri ai PNL, atrage atenția că Adrian Veștea nu poate fi desemnat candidat al PNL pentru funcția de prim-ministru fără un vot din partea Consiliului Național al PNL.
„Pentru a fi candidatul PNL la funcția de prim-ministru, trebuie validat prin vot secret în Consiliul Național”, a transmis Voicu, citat de Aktual24.
Acesta a publicat și un fragment din statutul Partidului Național Liberal, potrivit căruia Consiliul Național „alege, prin vot secret, cu majoritatea voturilor exprimate, candidatul PNL la funcția de prim-ministru”.
Prevederea este cuprinsă la articolul 69, litera d), din statutul formațiunii.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a subliniat că nu a fost informat asupra intenţiei preşedintelui Nicuşor Dan de a-l desemna pe Veştea pentru această funcţie.
„Nici conducerea PNL şi nici eu, personal, nu am fost informaţi anterior de preşedinte în privinţa acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenţie intuită încă de la doborârea Guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă şi după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială. În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a scris Bolojan, pe pagina sa de Facebook.
Duminică dimineaţa, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că Eugen Tomac şi-a depus mandatul de premier desemnat şi îl propune în locul acestuia pe Adrian Veştea.

