Compania Apa Brașov a anunțat, ieri, suspendarea operațiunilor de igienizare a rezervoarelor de apă potabilă până la modificarea procedurilor interne. Decizia vine la câteva zile după ce operatorul regional a fost sancționat de Direcția de Sănătate Publică Brașov, în urma unor neconformități constatate la Rezervorul Dârste.
Reprezentanții companiei au transmis că situația va fi analizată în cadrul unei ședințe programate pentru 15 iunie, la care vor participa conducerea societății și responsabilii din departamentele implicate în procesul de igienizare.
Sancțiunea nu are legătură cu potabilitatea apei
Aceștia au subliniat că apa furnizată populației este sigură pentru consum și că societatea are obligația de a respecta toate standardele privind sănătatea publică și protecția mediului.
„În 15 iunie va avea loc o analiză a situaţiei din Procesul Verbal publicat de DSP, dar şi a punctelor subliniate în articol, împreună cu conducerea companiei şi cu toţi şefii serviciilor sau compartimentelor implicate în acest proces. Ulterior, vom comunica public toate măsurile concrete care vor fi luate pentru îmbunătăţirea acestui proces de igienizare a rezervoarelor, dar şi a întregii activităţi”, au declarat reprezentanții Companiei Apa Brașov.
Scandal pe tema utilizării unei autospeciale
Reacția companiei vine după ce, vineri, pe rețelele de socializare a fost publicat un document al DSP Brașov în care erau menționate neconformități identificate în urma analizelor prelevate de la Rezervorul Dârste.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică a anunțat amendarea operatorului regional și interzicerea utilizării autospecialei cu numărul BV 38 APA pentru operațiuni de igienizare și dezinfecție a rezervoarelor de apă potabilă, precum și accesul acesteia în zona de protecție sanitară.
Conform informațiilor apărute în spațiul public, autospeciala vizată ar fi fost utilizată și pentru intervenții la rețeaua de canalizare, aspect semnalat de un fost angajat al societății.

