Ca urmare a apariției pe rețelele de socializare a unor informații care sunt de natură să creeze îngrijorare în rândul populației în ceea ce privește calitatea apei, în urma unui control al Direcției de Sănătate PublicăBrașov, Compania Apa Brașov solicită clarificări publice din partea instituției sanitare.
Astfel, DSP este solicitată să prezinte clarificări cu privire la analizele efectuate atât în Rezervorul Dârste, cât și pe autoutilitara utilizată la igienizarea acestuia, care să scoată în evidență faptul că apa furnizată este potabilă, în contextul în care răspunsul transmis unui reclamant a iscat un scandal public pe tema potabilității apei.
„Analizele probelor de apă prelevate din Rezervorul Dârste și autoutilitară, au fost efectuate, în paralel, de către 2 entități: Laboratorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, precum și Laboratorul de Apă Potabilă al companiei, acreditat RENAR. Toate analizele efectuate demonstrează cu certitudine că apa furnizată de noi este potabilă. În acest sens, atașăm Rapoartele de încercare ale DSP, realizate pentru Rezervorul Dârste și pentru autoutilitară”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.
DSP a aplicat într-adevăr o sancțiune Companiei Apa în urma controlului efectuat, însă nu pentru neconformități în ceea ce privește calitatea și potabilitatea apei, după cum reiese din raportul de control al instituției sanitare.
De asemenea, Compania Apa Brașov analizează posibilitatea exercitării tuturor căilor legale pentru verificarea legalității și temeiniciei concluziilor cuprinse în actele de control ale DSP Brașov și își rezervă dreptul de a solicita autorităților competente cenzurarea acelor constatări, pe care le va aprecia ca fiind insuficient fundamentate și disproporționate, în raport cu situația de fapt.
„Îi asigurăm pe toți clienții noștri că produsul livrat de noi este unul sigur, verificat”, au subliniat reprezentanții Companiei Apa.
De altfel, Compania Apa a decis să suspende igienizarea rezervoarelor de apă, după scandalul iscat în jurul raportului DSP, care a fost publicat pe rețelele sociale de către un fost angajat al companiei, care a adus acuzații în spațiul public, primăvara aceasta, în ceea ce privește modul de curățare al acestor rezervoare.
Buletinele de analiză ale apei din Rezervorul Dârste și din autoutilitara folosită pentru spălarea rezervorului, întocmite de către inspectori ai DSP Brașov, care indică toți parametrii microbiologici normali:



