De asemenea, așa cum a fost stabilit încă de la înființare, pe perioada vacanței școlare se suspendă circulația pe traseul metropolitan 510 (Brașov – Hărman/cap linie Tineretului).
Cu aprobarea Asociației de Transport Brașov, RATBV S.A. își adaptează începând de luni, 22 iunie 2026, capacitatea de transport a călătorilor la solicitările existente pe perioada verii, motiv pentru care modifică orarele de circulație de pe 17 trasee urbane, 2B, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 15, 17, 21, 22, 34, 34B, 36, 50, 53, 54, precum și de pe 5 trasee metropolitane 130 (Râșnov), 310 (Hălchiu), 320 (Feldioara) 520 (Prejmer) și 710 (Săcele).
„Menționăm că revenirea la programele obișnuite de circulație se va efectua în luna septembrie 2026. Noile orare de circulaţie vor fi afişate pe site-ul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare“ şi în toate staţiile de pe traseele liniilor menţionate. Pentru evitarea oricărei confuzii, afişele cu noile orare vor purta menţiunea «Valabil din data de 22 iunie 2026»”, au precizat reprezentanții operatorului de transport public.
De altfel, de joi și până în luna septembrie a acestui an, respectiv până la reînceperea cursurilor școlare din învățământul preuniversitar, RATBV suspendă realizarea curselor de transport dedicate cu precădere elevilor și cadrelor didactice și nedidactice. „Menționăm în mod expres faptul că vineri, 19 iunie nu se vor efectua cursele pentru elevi”, au adăugat oficialii RATBV.

