Premierul desemnat Adrian Veștea a semnat, în perioada în care era primar al orașului Râșnov, un protocol prin care firma Transilvania Train SRL a primit exclusivitate pentru transportul turiștilor, cu un trenuleț tras de tractor, la Cetatea Râșnov.
Afacerea „trenulețul” s-a dovedit a fi una foarte profitabilă, firma Transilvania Train raportând în perioada 2014 – 2024 profituri nete în valoare de peste 13 milioane de lei (aproximativ 2,5 milioane de euro). Libertatea a descoperit că unul dintre asociații Transilvania Train, Ciprian Olah Moisin, cu care premierul desemnat a semnat protocolul de colaborare din postura de primar, a fost în trecut asociat al lui Adrian Veștea într-o societate comercială.
Soția lui Adrian Veștea a fost asociată cu un acționar al afacerii „Dino Parc”
În plus, Libertatea a mai descoperit că soția lui Veștea a fost asociată într-o firmă cu unul dintre acționarii Dino Parc, o altă afacere din perioada în care Veștea era primar care a stârnit controverse majore.
Primar al orașului Râșnov în perioada 2004-2016, Adrian Veștea a semnat în anul 2009 un contract prin care o suprafață de 1,4 hectare din Râșnov i-a fost concesionată pe o perioadă de 49 de ani firmei HCR SRL pentru construirea Dino Parc, primul parc tematic cu dinozauri din România. Taxa de concesiune pentru care s-a încheiat contractul a fost de 886,67 de euro/lună.
După alegerea lui Veștea în funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, primar în Râșnov a fost ales finul său, Liviu Butnariu. În 2019 acesta a concesionat firmei care deține Dino Parc încă 6.500 mp, pentru 39 de ani, la prețul de 377 de euro/lună.
În 2023, actualul primar al Râșnovului, Horia Motrescu, consilier local la vremea respectivă, a cerut renegocierea urgentă a redevențelor, reclamând că sumele încasate de primărie sunt prea mici, în condițiile în care afacerea a realizat în anul 2019 un profit de 1,3 milioane de euro, iar în anul 2021 de 1,5 milioane de euro. Unul dintre asociații din HCR, firma care deține Dino Parc, este Adrian Dănuț Apostu, fost președinte al Consiliului de Administrație al Romsilva.
Libertatea a arătat că în 2024, Apostu a declarat venituri lunare (de la stat și de la privat) de 35.000 de euro lunar. Veniturile lui Apostu în 2024 au fost: 283.495 de lei din salariul de la HCR Sfântu Gheorghe, 1.675.572 de lei din dividendele aceleiași companii, 87.504 lei din indemnizația de membru CA la Romsilva, 12.000 de lei din activitatea în Consiliul de Administrație al Ocolului Silvic Râșnov și alți 12.000 de lei din dividendele Petramed SRL.
Veștea a fost asociat cu unul dintre proprietarii afacerii „trenulețul”
Libertatea a descoperit că Adrian Veștea și unul dintre asociații Transilvania Train SRL, Ciprian Olah Moisin, cel care a și semnat protocolul pentru afacerea „trenulețul” cu Primăria Râșnov, au fost asociați în firma Rozdava SRL, înființată în anul 2002, împreună cu George Vasile Crăciun. În 2005, firma Rozdava a fost cedată lui Rășină Florian și Rășină Magdalena. În momentul de față, compania vinde prin intermediul platformei malltaranesc.ro produse din carne de vânat.
Contactat de Libertatea, Ciprian Olah Moisin a declarat că el și Veștea au o prietenie veche: „Suntem prieteni de 35 de ani”, a declarat reprezentantul Transilvania Train. Olah Moisin a negat inițial că ar fi fost vreodată asociat cu Veștea în afaceri. Pus în fața asocierii din Roxdava, Olah Moisin și-a adus aminte că asocierea a fost în urmă cu foarte mult timp, „când Adi nici măcar nu era în politică, dacă nu mă înșel”.
„Oricum firma nu a avut absolut nicio activitate”, a declarat Olah Moisin pentru Libertatea. Despre protocolul dintre Primăria Râșnov și Transilvania Train, Ciprian Olah Moisin a declarat că „Curtea de Conturi a clarificat”. „Curtea de Conturi a fost în decembrie la Primăria Râșnov și s-au documentat despre acest protocol. Domnul primar s-a lăudat că va face public acel raport”, a declarat Ciprian Olah Moisin, care a subliniat că nu a fost membru al vreunui partid și nu va fi cât trăiește.
Ciprian Olah Moisin a declarat că pentru afacerea „trenulețul” Transilvania Train a plătit „tot ce a fost stipulat în acel protocol”. „Au fost plătite exact sumele din acel protocol. Pentru casele de bilete se plătea”, a mai declarat Olah Moisin, potrivit Curtea de Conturi e în măsură să decidă în acest caz.
Mai multe amănunte AICI.

