Primăria Brașov a finalizat procedurile de achiziție pentru serviciile de pază ale unor obiective aflate în administrarea municipalității, respectiv fostele platforme CET și Rulmentul, precum și parcarea de tip Park & Ride din cartierul Bartolomeu, amplasată în apropierea viitoarei Săli Polivalente.
Valoarea totală estimată a celor trei contracte era de 1.521.219,72 lei fără TVA, însă în urma licitațiilor costul serviciilor a fost redus la 1.357.024,32 lei fără TVA, ceea ce înseamnă o economie de peste 164.000 de lei pentru bugetul local.
Cel mai mare contract a vizat asigurarea pazei fostei platforme industriale Rulmentul. Pentru acest serviciu, municipalitatea estimase o valoare de 694.265,04 lei fără TVA, însă contractul a fost atribuit firmei Nei Divizia de Securitate pentru suma de 631.290,24 lei fără TVA.
Serviciile vor fi prestate în perioada 1 iunie – 31 octombrie și presupun supravegherea unui teren de aproximativ 33,2 hectare, precum și a construcțiilor și echipamentelor rămase pe amplasamentul fostei uzine. Contractul prevede organizarea a șapte posturi fixe de pază, deservite permanent, 24 de ore din 24.
Aceeași companie a câștigat și contractul pentru paza fostei platforme CET. Valoarea estimată a acestuia era de 644.674,68 lei fără TVA, însă oferta câștigătoare s-a ridicat la 586.198,08 lei fără TVA.
Pentru securizarea obiectivului, care include clădiri, construcții, echipamente și terenuri cu o suprafață totală de peste 367.000 de metri pătrați, vor fi amenajate patru posturi permanente de pază și un post suplimentar activ doar pe timpul nopții. De asemenea, la stația externă din Hărman, unde se află construcții cu o suprafață desfășurată de 3.444 mp și terenuri de aproape 119.000 mp, vor funcționa încă două posturi fixe.
În ceea ce privește parcarea Park & Ride din Bartolomeu, contractul a fost adjudecat de firma Protector Privat Security pentru suma de 139.536 lei fără TVA, față de valoarea estimată de 182.280 lei fără TVA.
Contractul este valabil până la sfârșitul acestui an și prevede asigurarea unui post fix de pază permanent, 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte. Municipalitatea și-a rezervat însă posibilitatea de a prelungi serviciile și în primele patru luni ale anului 2027, printr-o suplimentare estimată la 89.290 lei fără TVA.

