Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative face un „apel public pentru un armistițiu politic”: cere retragerea lui Adrian Veștea și reluarea consultărilor președinte-partide parlamentare.
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, a lansat vineri un „al doilea apel public pentru un armistițiu politic” în actuala criză. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, el propune un plan în patru pași, care să înceapă cu retragerea nominalizării lui Adrian Veștea pentru funcția de prim ministru și reluarea consultărilor președintelui Nicușor Dan cu partidele parlamentare.
Remus Pricopie lansase un alt apel la „armistițiu politic pentru România” pe 3 iunie, iar de atunci a intervenit de mai multe ori cu propriile comentarii despre criza politică.
Acum, rectorul SNSPA apreciază că „escaladarea conflictelor în politică nu conduce niciodată spre un rezultat decent, ci spre haos politic, social și economic. Adică exact ceea ce Rusia încearcă de ani de zile să obțină în România prin războiul său hibrid: neîncredere, dezbinare și slăbirea instituțiilor democratice”.
În opinia sa, președintele Dan „ar trebui, în baza atribuțiilor sale constituționale, să convoace partidele parlamentare pentru reluarea dialogului politic” și face trimitere anume la „partidele care au format fosta coaliție de guvernare”, despre care Pricopie crede că au acum „o disponibilitate mult mai mare de a găsi o soluție”.
Potrivit lui Remus Pricopie, „acest armistițiu ar putea avea patru pași simpli:
1. Retragerea candidaturii domnului Adrian Veștea.
2. Relansarea, de către Președinte, a consultărilor cu partidele parlamentare.
3. Identificarea, la nivelul partidelor care au format fosta coaliție de guvernare, a unei formule de tranziție – un guvern cu mandat limitat până la 15 februarie 2027, care să gestioneze agenda complicată a următoarelor luni.
4. Un acord de stabilitate între aceste partide, astfel încât instituțiile statului să poată funcționa normal, iar prioritățile economice, sociale și de securitate să fie gestionate responsabil”.
Mesajul integral al rectorului SNSPA, aici:
„Al doilea apel public pentru un armistițiu politic
Escaladarea conflictelor în politică nu conduce niciodată spre un rezultat decent, ci spre haos politic, social și economic. Adică exact ceea ce Rusia încearcă de ani de zile să obțină în România prin războiul său hibrid: neîncredere, dezbinare și slăbirea instituțiilor democratice.
Președintele Nicușor Dan ar trebui, în baza atribuțiilor sale constituționale, să convoace partidele parlamentare pentru reluarea dialogului politic. Sunt convins că astăzi partidele care au format fosta coaliție de guvernare au o disponibilitate mult mai mare de a găsi o soluție decât aveau în urmă cu doar câteva zile.
Continui să cred că noul guvern al României nu trebuie să poarte, nici direct, nici indirect, ștampila „Garantat AUR”.
Prin urmare, revin la ceea ce spuneam pe 3 iunie: România are nevoie de un armistițiu politic.
Acest armistițiu ar putea avea patru pași simpli:
1. Retragerea candidaturii domnului Adrian Veștea.
2. Relansarea, de către Președinte, a consultărilor cu partidele parlamentare.
3. Identificarea, la nivelul partidelor care au format fosta coaliție de guvernare, a unei formule de tranziție – un guvern cu mandat limitat până la 15 februarie 2027, care să gestioneze agenda complicată a următoarelor luni.
4. Un acord de stabilitate între aceste partide, astfel încât instituțiile statului să poată funcționa normal, iar prioritățile economice, sociale și de securitate să fie gestionate responsabil.
Până la 15 februarie 2027 va exista suficient timp pentru ca partidele să decidă, prin dialog și negociere, ce formulă politică poate asigura guvernarea României după această perioadă.
Repet: politica este arta compromisului, nu arta încăpățânării.
P.S.: Dacă vorbim despre dialog și reconciliere, atunci nici excluderile din partid nu ar trebui să fie o opțiune”, spune Remus Pricopie în postarea de pe pagina personală de socializare.


Un comentariu
Gunoiul ăsta neomarxist-sorosist ne dă lecții? Vezi-ți bă de bordelul tău, nenorocitule!