Polițiștii locali aflați în serviciu au surprins în flagrant, ieri, în jurul orei 15:56, un adolescent în timp ce realiza inscripții de tip graffiti pe pereții amenajați din Skate Park-ul situat de la Pasajul Fartec.
Pentru fapta sa, tânărul a fost sancționat contravențional, iar materialele folosite la inscripționarea pereților au fost confiscate. Totodată, polițiștii locali au dispus și măsura complementară de readucere a bunurilor publice la starea inițială.
Adolescentul s-a conformat imediat și a îndepărtat integral înscrisurile realizate, readucând pereții la aspectul inițial.
„Poliția Locală Brașov reamintește cetățenilor că imprimarea fără drept de însemne, înscrieri, desene sau imagini pe pereții clădirilor, garduri ori alte obiecte de folosință comună aflate în spațiul public, precum și deteriorarea acestora prin orice mijloace, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei. Protejarea și respectarea bunurilor publice reprezintă o responsabilitate comună. Actele de vandalism vor fi sancționate ferm, conform prevederilor legale”, au subliniat reprezentanții Poliției Locale Brașov.

