Peste 9 tone de ulei uzat și deșeuri auto, descoperite de polițiști la un service ilegal din Săcele
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov au desfășurat în data de 24 iunie, un control, în urma cărora au descoperit și indisponibilizat peste 4 tone de ulei uzat și aproximativ 5 tone de deșeuri, identificate ca fiind depozitate ilegal într-un service ilegal din Săcele.
„Astfel, în urma verificărilor efectuate la adresa unui bărbat de 30 de ani din municipiul Săcele, unde a fost identificată funcționând o unitate service neautorizată, polițiștii au descoperit mai multe recipiente din material plastic, în care erau depozitate uleiuri uzate, în cantitate de aproximativ 4.300 de litri.
Tot aici, au fost descoperite și mai multe deșeuri provenite din dezmembrări auto, în cantitate de aproximativ 5.000 de kilograme.
Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit un dosar penal, în care cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de legislația privind regimul deșeurilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

