Care este temperatura optimă în casă vara? Greșeala care îți strică somnul și crește factura
Pe timpul verii, confortul din locuință depinde de menținerea unui echilibru sănătos între temperatură, umiditate și consumul de energie. Există un interval recomandat pentru o temperatură optimă în casă vara, care depinde felul în care aparatul de aer condiționat este setat.
Care este temperatura optimă în casă vara
Temperatura din interiorul locuinței influențează direct starea de bine a organismului. Atunci când în casă este prea cald, corpul trebuie să depună un efort suplimentar pentru a-și regla temperatura internă. În zilele în care valorile din interior ajung constant la 28 – 30 de grade Celsius sau chiar mai mult, pot apărea simptome precum oboseala accentuată, dificultățile de concentrare, durerile de cap, deshidratarea și problemele de somn.
Atenție, însă, că nici răcirea excesivă nu este benefică. O diferență foarte mare între temperatura exterioară și cea din interior poate crea un disconfort semnificativ atunci când intrăm sau ieșim din locuință. În plus, organismul este obligat să se adapteze rapid la schimbări termice importante, iar acest lucru poate amplifica senzația de oboseală și poate genera probleme respiratorii pentru persoanele sensibile.
În practică, majoritatea recomandărilor vizavi de confortului termic indică un interval cuprins între 24 și 26 de grade Celsius ca fiind optim pentru locuințe pe timpul verii. Această temperatură este suficient de scăzută pentru a oferi senzația de răcoare, dar și suficient de ridicată pentru a evita consumul excesiv de energie. Practic, aproximativ 25 de grade Celsius reprezintă punctul de echilibru ideal între confort și eficiența energetică necesară producerii acestuia.
Citiți mai departe, pe lovedeco.ro.

