Conflictul dintre Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind finanțarea unei investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) intră într-o nouă etapă. După luni de corespondență și solicitări de reanalizare a situației, conducerea regiei a apelat direct la premierul României, căruia îi cere să intervină pentru deblocarea unui proiect finalizat, dar rămas fără finanțare.
Este vorba despre proiectul privind dezvoltarea unor capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere, prin care a fost modernizată pepiniera Regiei Pădurilor Kronstadt. Deși investiția a fost finalizată, iar toate documentele de recepție și justificare financiară au fost transmise către finanțator, Ministerul Mediului și-a menținut decizia de denunțare unilaterală a contractului și refuză să deconteze suma de 612.745,20 lei, reprezentând finanțarea europeană aferentă proiectului (detalii AICI).
Regia: „Niciuna dintre condițiile de încetare a contractului nu este aplicabilă”
În adresa transmisă premierului, reprezentanții Regiei susțin că măsura luată de minister nu are fundament contractual sau legal și contrazice chiar acțiunile ulterioare ale finanțatorului.
„Niciuna dintre ipotezele contractuale de încetare culpabilă nu este incidentă. Dimpotrivă, indicatorii proiectului au fost realizați, obligațiile de raportare au fost respectate, iar MMAP însuşi a solicitat documentele necesare decontării finale. Denunțarea unilaterală a unui proiect deja contractat, achiziționat, implementat şi tratat ulterior chiar de finanțator ca proiect aflat în etapa finală de verificare este disproporționată, nefundamentată şi contrară cerințelor minime de legalitate, coerenţă administrativă, bună-credinţă şi securitate juridică”, au declarat pentru BizBrașov reprezentanții Regiei Pădurilor Kronstadt.
Potrivit acestora, proiectul a fost implementat integral, iar toate obligațiile asumate prin contractul de finanțare au fost îndeplinite în termenul stabilit.
Solicitările adresate premierului
În documentul transmis către Palatul Victoria, Regia solicită intervenția directă a premierului pentru clarificarea modului în care Ministerul Mediului a gestionat acest dosar.
Astfel, instituția cere verificarea de urgență a circumstanțelor în care a fost emisă și menținută notificarea de denunțare unilaterală a contractului de finanțare, inclusiv prin structurile aflate în coordonarea prim-ministrului.
De asemenea, Regia solicită reanalizarea situației de către Ministerul Mediului și revocarea măsurii de denunțare unilaterală, cu recunoașterea faptului că obligațiile contractuale au fost respectate.
O altă solicitare vizează reluarea procedurilor de verificare și decontare a cererii finale de transfer, astfel încât proiectul să poată fi închis în condițiile prevăzute de contract și de legislația aplicabilă.
Nu în ultimul rând, conducerea Regiei cere adoptarea unor măsuri administrative care să împiedice prejudicierea unui beneficiar care, susține instituția, a implementat și documentat integral un proiect finanțat prin PNRR.
Amenințare cu procesul
Reprezentanții Regiei avertizează că, în lipsa unei intervenții rapide din partea Guvernului, conflictul va ajunge inevitabil în instanță.
Potrivit documentului transmis premierului, instituția este pregătită să deschidă o acțiune în contencios administrativ prin care să solicite anularea actelor emise de Ministerul Mediului, constatarea caracterului nejustificat al denunțării unilaterale a contractului, obligarea autorității la finalizarea procedurilor de verificare și decontare, precum și recuperarea integrală a prejudiciilor materiale și de imagine.
Totodată, reprezentanții Regiei subliniază că demersul adresat premierului nu reprezintă o renunțare la niciun drept sau la eventualele acțiuni judiciare ce vor fi formulate.
Ministerul Mediului a denunțat contractul în toamna anului trecut
Disputa a pornit după ce Ministerul Mediului a decis, în toamna anului trecut, denunțarea unilaterală a contractului de finanțare, invocând prevederi din OUG 41/2025 privind restructurarea portofoliului de investiții finanțate prin PNRR.
Conducerea Regiei susține însă că proiectul de la Brașov nu se încadra în situațiile prevăzute de actul normativ, întrucât procedurile de achiziție erau deja în desfășurare, contractele fuseseră semnate, iar investiția a fost finalizată conform termenelor asumate.
Mai mult, după notificarea de denunțare, Ministerul Mediului a continuat să solicite documentele necesare decontării finale, inclusiv procese-verbale de recepție, documente contabile și rapoarte privind îndeplinirea indicatorilor proiectului.
În pofida acestor demersuri și a intervențiilor solicitate inclusiv prin Instituția Prefectului și Primăria Brașov, ministerul și-a menținut poziția, iar finanțarea europeană a rămas blocată.

