Cum au bănuit americanii în anii 1950 că Țara Făgărașului va deveni un Los Alamos românesc. CIA vorbea de construcția de bombe atomice la…Mândra.
Un document declasificat al serviciului american de informații dezvăluie activități militare sovieto-române intense în Țara Făgărașului, legate de posibila producție a bombei atomice.
Amintim, în 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul american a ales zona Los Alamos drept sediu al laboratorului secret al Manhattan Project-proiectul care a generat primele bombe atomice din lume.
În acest context, cu aproape 73 de ani în urmă, în 1953, serviciile americane de informații urmăreau cu atenție un șantier misterios din apropierea comunei Mândra, județul Brașov. Un raport „confidențial” al CIA din 25 noiembrie 1953 vorbește despre o posibilă „instalație atomică” în zonă, unde lucrau împreună sute de soldați români și sovietici, scrie publicația brașovtoday.ro

Potrivit documentului, în noiembrie 1951 un martor ocular (un militar român) a observat de pe un deal din apropiere o activitate intensă la est de satul Mândra. Pe un teren relativ plan, dar înconjurat de dealuri, se săpa un șanț gigantic: lung de 2 kilometri, lat de 20 de metri și adânc de 1–2 metri, orientat nord-sud. La lucrări participau între 300 și 400 de soldați români și 500–600 de soldați sovietici, care lucrau separat. Zona era plină de utilaje grele de construcții – buldozere, grederuri și excavatoare – iar un convoi continuu de camioane militare aducea materiale. Pământul scos era nivelat pe o lățime de 20 de metri de o parte și de alta a șanțului.
Mai multe detalii despre acest subiect, în publicația brasovtoday.ro, aici.

