Poiana Brașov găzduiește în premieră „Monterai Act Fest”, un festival dedicat teatrului în aer liber
Complexul Monterai Resort din Poiana Brașov lansează în premieră Monterai Act Fest, un festival de teatru de scenă mică care se va desfășura în aer liber, în incinta complexului, între 15 și 19 iulie 2026. Cinci spectacole în cinci seri diferite, dar de la aceeași oră: 21:30.
Monterai Act Fest reunește la prima sa ediție producții independente de comedie, cu distribuții care aduc pe scenă actori cunoscuți publicului român. În fiecare seară se va juca un spectacol diferit, de la farsa clasică a lui Cehov, la comedia contemporană despre cuplu, parenting și propriile noastre nerozii bine organizate. Prima seară a festivalului va debuta cu spectacolul „Ziua Vecinilor” în regia și adaptarea lui Adam S. Q. David, după o idee de Laurent Lafitte.
Poiana Brașov găzduiește în premieră „Monterai Act Fest”
Piesa „Ziua vecinilor” este o comedie de situație plină de umor, care pornește de la o premisă absurdă: un bărbat descoperă că inima nu-i mai bate și trebuie să-și rezolve problemele în doar trei zile, cu ajutorul soției sale și al unui prieten, într-un spectacol care te face să spui: „ce bine că nu mi s-a întâmplat mie!”.
„Ceea ce oferim astăzi, ca furnizori de servicii în domenul HoReCa, nu se mai poate rezuma doar la o cazare impecabilă, o masă bună sau facilități de relaxare pe care le punem la dispoziția clienților în mod natural. Trebuie să propunem experiențe care înseamnă emoție, inspirație și divertisment de calitate și să punem Poiana Brașov pe harta evenimentelor locale, pentru turiștii noștri și pentru brașoveni, deopotrivă. Iar teatrul este arta care ne aduce mai aproape unii de alții”, atransmis Andreea Mureșan, managerul complexului.
„Monterai Act Fest este pentru noi un pariu pe care l-am făcut cu bucurie: să aducem teatrul de scenă mică, intim, acolo unde natura și liniștea muntelui pot deveni parte din spectacol. Ne dorim ca, pentru cinci zile, Poiana Brașov să fie un loc în care povestea, scena și actorii să rămân esențiali, fără artificii, aproape de public. Este o colaborare la care Teatrul Tineretului Metropolis din București ține în mod special, pentru că deschide o nouă formă de a întâlni spectatorii, într-un cadru altfel decât cel cu care suntem obișnuiți”, a adăugat Adrian Găzdaru, directorul festivalului.
Bilete se pot achiziționa pe entertix.ro sau la intrare.

