Duminică, jurnalista Electra Ghiza posta speriată pe Facebook poze cu lucrări de săpătură făcute pe strada După Grădini, din Șchei. Ca să alimenteze opinia publică, a adăugat și că lucrările se fac pentru un ansamblu de blocuri care ar urma să fie construite în Șchei.
Fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, a preluat ideea și a amplificat-o, transformând-o într-un scandal politic. El spune că „vom face demersurile legale pentru oprirea acestui proiect și orice ajutor din partea voastră este binevenit – juridic, urbanistic sau în comunicare”.
Problema este că acest proiect există deja, de mai bine de zece ani. Cele două blocuri erau construite la roșu și zăceau abandonate, deoarece dezvoltatorul intrase în insolvență.
Ansamblul Pine Garden a fost dezvoltat de fostul senator PDSR Ioan Seche
Povestea blocurilor de pe strada După Grădini este strâns legată de evoluția în business a omului de afaceri Ioan Seche, fost senator PDSR la începutul anilor 2000, unul dintre cei care a reușit să acumuleze o avere importantă făcând afaceri cu societăți scoase la privatizare și apoi revândute. De exemplu, Seche a cumpărat societatea Metaloplast pe care a vândut-o, mai apoi, suedezilor de la Autoliv, care și-au stabilit aici boardul național.
În 2004 a încercat să cumpere şi societatea Hidromecanica, prin intermediul firmei Fin Ivar. Ultima mare afacere a familiei Seche a fost vânzarea, în 2007, a pachetului majoritar de acţiuni al societăţii Fabrica de Scule Râşnov SA pentru 5,68 milioane de lei (1,82 milioane de euro la ora respectivă). Familia Seche cumpărase fabrica în 2001, când Ioan Seche era senator. După vânzarea companiei, familia Seche a devenit extrem de discretă, mutându-și business-urile în zona dezvoltării de locuințe.
Pe terenul de pe După Grădini nr. 4 C, Seche, alături de ginerele său, a construit două imobile. În plan erau patru, dar criza economică nu a fost blândă cu fostul senator și l-a forțat să se oprească doar la două imobile, după care firma dezvoltatoare, Ancodom SRL, a intrat în insolvență.
În 2015, Casa de Insolvenţă Rovigo căuta un investitor care să finanţeze finalizarea ansamblului rezidenţial Pine Garden din Braşov. „Avem deja confirmat planul de reorganizare a companiei Ancodom SRL, dezvoltatorul imobiliar al Pine Garden, care prevede, ca principală modalitate de acoperire a datoriilor societăţii, finalizarea proiectului imobiliar şi valorificarea ulterioară a acestuia. În prezent, complexul este construit în proporţie de aproximativ 61%, acest stadiu permiţând posibilităţi de valorificare multiple. Finalizarea proiectului necesită un aport de fonduri de 500.000 – un milion de euro”, spunea atunci Cristian Stângaciu, reprezentantul Rovigo.
Proiectul Pine Garden are o suprafaţă utilă totală de 3.744,3 mp. Din cele patru clădiri tip vilă, care urmau să totalizeze 56 de apartamente, au fost ridicate, parţial, doar două, aici urmând să se şi oprească proiectul, spunea atunci Cristian Stângaciu. „Valoarea de piaţă a acestor două construcţii este, potrivit planului de reorganizare, de 1,8 milioane de euro. Dezvoltatorul a intrat în insolvenţă pentru datorii de 9,098 milioane de lei, cel mai mare creditor fiind Veneto Banca (fosta Banca Italo Romena), cu 8,675 milioane de lei”, a menţionat sursa citată.
Compania Ancodom, închisă în 2018, era parte a unui grup de firme din Braşov, cu activitate în domenii ca instalaţii electrice, turism, producţie industrială, reprezentanţă moto etc. Acţionarul principal era Valeria Seche (52%), iar restul participaţiilor Ancodom sunt deţinute de Asfour Fouad (12%), Asfour Anca (12%), Petru-Bogdan Drăghici – fostul ginere al lui Seche (12%) şi Roxana Drăghici – fiica fostului senator (12%).
Între timp, cele două blocuri au fost cumpărate de compania Magic Home, controlată de cetățeanul german Octavian Țuțurea, iar acesta a demarat procedurile pentru a lega imobilele la rețeaua de energie electrică. Municipalitatea s-a opus demersului, motiv pentru care Țuțurea a dat în judecată Primăria Brașov și a câștigat în primă instanță în ianuarie 2025. Primăria a atacat decizia la Curtea de Apel, dar judecătorii i-au dat din nou dreptate lui Țuțurea.
În aceste condiții, după ce decizia a fost comunicată municipalității, acesta nu a avut încotro și a eliberat autorizația de construire necesară lucrărilor de alimentare cu energie electrică.

Proiect cumpărat de la Guvernul italian
Pentru că firma de insolvență nu a găsit un investitor, proiectul a ajuns în portofoliul Veneto Banca, principalul creditor al firmei dezvoltatoare. După ce Veneto Banca a dat faliment, activele bune ale acesteia au fost preluate de Intesa Sanpaolo Bank, în timp ce activele neprofitabile au fost plasate într-o entitate denumită Bad Bank și scoase la vânzare pe sume mai mici față de cele prognozate inițial a se încasa. Bad Bank avea ca principal acționar Guvernul Italiei. Printre activele plasate în Bad Bank a fost și Pine Garden-ul din Brașov, de unde a fost achiziționat de Octavian Țuțurea, fost inginer la Hidromecanica, un disident fugit în Germania la finele anilor 70, odată cu expulzarea lui Paul Goma.
„Eu vreau să finalizez proiectul, pentru că l-am luat cu tot cu autorizații. De aia am și dat Primăria Brașov în judecată, să pot să avansez cu acest proiect, care este construit la roșu”, explică Țuțurea.
Coliban: „Să oprim construcția blocurilor”. Deși ele există
Fostul edil, deputatul Allen Coliban, îl acuză pe actualul primar, George Scripcaru, că minte pentru că ar fi spus că nu cunoaște situația proiectului rezidențial de pe După Grădini.
„Abia ce am câștigat o bătălie (PUD Lacea), că apar alte proiecte de blocuri la aurotizare în Șchei. Colega mea, Ilinca Ghiza, l-a întrebat oficial pe Scripcaru vineri, în Consiliul Local, despre proiectul de blocuri de După Grădini. Scripcaru a spus că a nu știe nimic. Iată dovada că minte! Potrivit hârtiei legate cu sârmă la fața locului, săpăturile de După Grădini au ca scop „Alimentare cu energie electrică ansamblu de blocuri de locuințe, strada După Grădini nr. 4C”. Nu locuință individuală, ci un ansamblu de blocuri!
Cum știm că Scripcaru știa? Prin lanțul de documente semnate de el. Electrica/DEER e obligată să scrie pe panou exact ce figurează în documentația de racordare (ATR). Iar acea documentație include Certificatul de Urbanism emis de Primărie (CU 3558/15.12.2025). Cu alte cuvinte: pentru ca acele săpături să existe, Primăria lui Scripcaru a emis un certificat care prevede blocuri. Conținutul lui nu e public, dar traseul documentelor nu lasă loc de îndoială. (Pentru cei care vor detaliile: săpăturile au la bază autorizația nr. 156/22.06.2026, obținută în baza Autorizației de Construire 21/23.01.2026, al cărei titlu, convenabil, nu pomenește niciun bloc.). Mai grav: zona nici n-ar trebui să fie construibilă. Potrivit PUG, este nevoie de acces carosabil de minim 4 metri, care să permită intervenția pompierilor. Strada După Grădini e un drum de pământ sub 4 metri, îndrăgit de șcheieni tocmai pentru plimbările la pas, de duminică, în natură. Împreună cu Asociația „Orașe Fericite”, am solicitat Primăriei toate documentele oficiale. Certificatul de Urbanism nu putea să permită autorizarea de blocuri, în condițiile impuse de PUG și al situației străzii După Grădini. Vom face demersurile legale pentru oprirea acestui proiect și orice ajutor din partea voastră este binevenit – juridic, urbanistic sau în comunicare. (PM dacă vreți și puteți). Împreună am oprit proiecte nocive pentru Brașov, continuăm împreună să facem asta!”, arată postarea lui Coliban pe această temă.
Totuși, e puțin ciudat că fostul primar nu cunoaște speța, din moment ce în mandatul său a fost atacată Primăria în instanță pentru eliberarea autorizației de construire într-o zonă atât de sensibilă pentru el. De altfel, Allen Coliban a elaborat un regulament care interzicea construirea de imobile pe dealurile Brașovului, după care tot el l-a încălcat, semnând 13 autorizații de construire pentru o serie de imobile la Stejeriș.
Scripcaru: „Strada După Grădini nu va fi niciodată asfatată”
Primarul George Scripcaru susține că strada După Grădini nu va fi modernizată, ci va fi adusă la stadiul său de dinaintea săpăturilor necesare realizării branșamentului. „Acea stradă nu se va asfalta. Mai mult, pe acel drum nu va avea acces niciun utilaj greu. Săptămâna aceasta, după finalizarea lucrărilor de branșare, vom amplasa semnalizări pentru interzicerea accesului vehiculelor grele și cu o înălțime ridicată. Practic, pe acel drum nu vor avea acces decât autoturismele”, a explicat edilul Brașovului.
Acesta a mai spus că pe strada După Grădini nu se vor mai elibera autorizații de construire decât pentru case individuale.
Explicație foto: Randare Pine Garden – asa era promovat proiectul in anii 2010 – 2011

