Tribunalul Bucureşti a suspendat hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar al PNL referitoare la Congres, inclusiv organizarea şi desfăşurarea Congresului PNL prin care Ilie Bolojan a fost reconfirmat preşedinte, cu o nouă conducere.
Tribunalul Bucureşti a suspendat provizoriu executarea şi efectele Hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar al PNL din 19.06.2026, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26127/3/2026 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă.
De asemenea, a respins în rest cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril, ca neîntemeiată.
Decizia are drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

