De ce este important ca fetele și băieții să se vaccineze împotriva HPV încă din gimnaziu. Medic: „Părinții trebuie să înțeleagă că acesta este, în momentul de față, singurul mod prin care își pot proteja copiii împotriva unor forme de cancer”
În fiecare zi, în România, sunt descoperite nouă cazuri noi de cancer de col uterin, iar cinci paciente mor zilnic din cauza acestei boli.
Luna aceasta, un studiu publicat în prestigioasa revistă The Lancet, a adus cea mai puternică dovadă de până acum că vaccinarea anti-HPV poate schimba radical viitorul unei generații.
Cercetarea a arătat că, în Marea Britanie, între 2020 și 2024, nu s-a mai înregistrat niciun deces cauzat de cancerul de col uterin la femeile cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani. Acestea fuseseră vaccinate la 12-13 ani, într-o campanie națională de vaccinare cu o acoperire de 80-90% pentru populația de această vârstă. Fără vaccinare, arată studiul, raportându-se la datele statistice din anii anterior, s-ar fi înregistrat circa 23 de decese la intervalul de vârstă menționat.
Efectul protector al vaccinului este cu atât mai mare cu cât vaccinarea este făcută înainte de începerea vieții sexuale, când organismul dezvoltă cel mai puternic răspuns imun.
În România, unde sunt diagnosticate zilnic nouă cazuri noi de cancer de col uterin, iar cinci femei își pierd viața în fiecare zi din cauza acestei boli, concluziile studiului reprezintă o veste excepțională și un argument solid pentru vaccinarea fetelor și a băieților.
„HPV-ul este un virus foarte răspândit, care produce infecții cu transmitere sexuală, în mare parte. Se transmite prin contact sexual, dar și prin contact tegument pe tegument. În cazul unui contact sexual fără penetrare, virusul se poate transmite dacă există o leziune de continuitate și dacă există HPV la celălalt partener. De asemenea, se poate transmite inclusiv prin prin sex oral.
Noi nu ne naștem cu HPV, deci el nu este în corpul nostru în mod normal. Dar, transmițându-se de la persoană la persoană, este posibil ca foarte multă lume să îl aibă. Virusul produce îmbolnăviri și poate determina apariția unor leziuni precanceroase, care se pot transforma în cancer. Este cel mai important factor în producerea cancerului de col uterin, dar nu numai”, a explicat dr. Anca Vasile, medic specialist în pediatrie și medicina familiei.
Citiți mai departe, pe totuldespremame.ro.

