Un prejmerean, urmărit internațional pentru jaf armat în Austria, prins de polițiștii brașoveni
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Feldioara, au pus în executare un mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Austria pe numele unui bărbat de 45 de ani, din localitatea Prejmer.
Prejmereanul, urmărit internațional pentru jaf armat
„Persoana era dată în urmărire la nivel internațional în vederea arestării și predării, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de jaf organizat sau armat, în formă agravată, conform Codului penal austriac.
Astfel, în urma activităților investigative desfășurate de polițiști, bărbatul a fost depistat în stațiunea Bran, în zona unor imobile aflate în construcție.
După identificare și punerea în executare a mandatului european de arestare, persoana a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore.
Ulterior dispunerii acestei măsuri, bărbatul a fost prezentat judecătorului din cadrul Curții de Apel Brașov, care a emis un mandat european de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Austria”, au detaliat reprezentanții IPJ Brașov.

