Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează mâine în Piața Sfatului.
Evenimentul, ce are loc în intervalul 8 – 12 iulie, face parte din Caravana Gaudeamus, proiect de anvergură națională inițiat și desfășurat de peste un sfert de secol de Radio România, al cărui palmares numără peste 125 de evenimente dedicate cărții, organizate în întreaga țară.
Deschiderea oficială a ediței va avea loc miercuri, 8 iulie, la ora 16.00.
Târgul va fi deschis între orele 14.00 și 21.00, în ziua de miercuri, 8 iulie, și între orele 10.00 și 21.00 în intervalul 9 – 12 iulie; accesul publicului este liber.
Oferta ediției include toate elementele tradiționale, specifice unui târg de carte:
- peste 40 de branduri – edituri, agenții de distribuție de carte, muzică și jocuri educaționale – reunite în 36 de standuri, care vor aduce în fața brașovenilor și a celor care își petrec aici câteva zile de vacanță tot ce e nou și atractiv pe piața de profil;
- cele mai noi apariții editoriale, ieșite în ultimele zile de sub tipar, unele dintre ele încă indisponibile în rețelele de distribuție tradiționale;
- numeroase concursuri cu premii în cărți oferite de participanții la târg, adresate vizitatorilor și celor care ne urmăresc online, reduceri și oferte speciale, care vor transforma binecunoscutul simbol al orașului, Piața Sfatului, într-o destinație de neratat pentru pasionații de lectură.
Pentru amatorii de evenimente online, dar și pentru cei care nu vor putea ajunge în această săptămână la Brașov, website-ul www.gaudeamus.ro va aduce un strop din atmosfera inegalabilă a Târgului de Carte Gaudeamus prin intermediul standurilor virtuale ale tuturor participanților.

